FOTO: Accident cu patru victime la Călimănești

Un accident grav a avut loc în această după-amiază în localitatea Călimănești, pe DN7.
Din verificările efectuate de polițiștii vâlceni, a reieșit faptul că, ar fi avut loc o coliziune între două autoturisme. Patru persoane au fost rănite și transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Pompierii vâlceni s-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și trei ambulanțe SAJ.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.