FOTO: A intrat cu mașina într-un stâlp la Crețeni

Un accident a avut loc astăzi, pe DN 67 B, pe raza comunei Crețeni. Polițiștii au aflat la fața locului că un bărbat din localitatea Bălcești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă intrând într-un stâlp.

La fața locului s-au deplasat și forțe din cadrul ISU Vâlcea – Detașamentul de Pompieri Drăgășani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD precum și o ambulanță SAJ.
În urma impactului, a rezultat rănirea pasagerului din dreapta față, respectiv a unei femei de 56 de ani, din localitatea Bălcești. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.