FOTBAL: Super Dăești! Viitorul s-a calificat en-fanfare după returul de la Blejoi

Elevii lui Cristi Munteanu au învățat lecția meciului tur cu CS Blejoi pierdut la Fedeleșoiu (3-4) și au abordat returul cu mare curaj și cu avantajul experienței superioare. Rezultatul a fost cel scontat și Viitorul s-a impus la pas, cu scor de 6-2, după ce a condus și la pauză cu 3-1. Pentru echipa noastră a rămas un singur pas până la meciul de promovare în eșalonul al doilea, dubla manșă contra fostei college de serie, CSM Alexandria, care a eliminat după două succese pe CSO Plopeni. Manșa tur va avea loc pe 3 iunie la Fedeleșoiu și returul o săptămână mai târziu, la Alexandria.

Cozia s-a salvat de la retrogradare, Minerul Costești nu

În turneul de play-out, Minerul Costești și Cozia Călimănești s-au întâlnit în ultima rundă care a mai contat doar pentru oaspeți. Călimăneștenii aveau nevoie de un success pentru îndeplinirea obiectivului de evitare a retrogradării și s-au impus cu scorul de 2-0 în timp ce gazdele au bifat a treia retrogradare consecutive dar pot avea șansa unei noi invitații de la Federația Română de Fotbal pentru a continua și ei în eșalonul al treilea.

Gabriel Cîrjaliu