ACS PREDU – campioană județeană la fotbal feminin U15

Duminică, 28 mai 2023, pe terenul din Dăești Valea Albă s-a jucat ultima etapă din Campionatul Județean de fotbal feminin. Campioana și vicecampioana s-au duelat într-o ultimă partidă, scor 7:2 pentru campioana ACS PREDU.
Adrian Comănescu președintele AJF Vâlcea și Marian Deaconescu reprezentantul echipelor de copii și juniori au fost prezenți la meci.
La finalul partidei fetele ambelor echipe au fost premiate cu medalii, cupe, mingi, iar campioana ACS PREDU a primit tricouri inscripționate “campioana județeană U15 feminin ediția 2022-2023”.
“A fost o partidă spectaculoasă cu multe goluri. Am reușit să ne impunem cu scorul de 7:2 după ce fetele au fost conduse cu 2:1. Mă bucur că s-au mobilizat iar rezultatul a fost de partea noastră. Chiar dacă erau obosite pentru că sâmbătă la ora 18:00 au disputat ultima etapa din Campionatul Național la Craiova, fetele au dat dovadă de foarte multă ambiție. Știu că Sebi le-a încurajat la vestiar înaintea partidei și le-a spus să joace cu calm pentru că ele oricum sunt campioane pentru noi.
Vreau să le felicit pentru tot parcursul acesta minunat. Pe Sebi care le coordonează atât de bine și dăruirea pe care o are pentru club.” a transmis președintele ACS PREDU.
De specificat este că junioarele U15 de la PREDU s-au calificat la turneul final organizat de FRF. 2-4 Iunie pleacă la Constanța unde vor întâlni Tâmpa Brașov, Farul Constanța și Rapid București.
Mult succes fetelor!