Festivitate de premiere la concursul „Vâlcea, colţ de rai”

Vineri, 15 ianuarie 2016, ora 10.00, la Sala de Conferinţe, de Ziua Culturii Naţionale, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea organizează festivitatea de premiere a elevilor participanţi la Ediţia 2015 a Concursului „Vâlcea, colţ de rai”.

Regulamentul Concursului se află la adresa http://bibliotecivalcene.blogspot.ro/p/regulamentconcurs-valcea-colt-de-rai.html, iar prin organizarea lui se doreşte ca prin intermediul bibliotecilor publice să fie promovate în mediul online talentul şi sârguinţa celor mai buni copii ai Vâlcii, mulţi dintre ei izolaţi din punct de vedere informaţional. În înfăptuirea acestui obiectiv, pe lângă suportul bibliotecarilor, s-a contat pe echipamentele obţinute prin Programul „Biblionet – lumea in biblioteca mea”, cu ajutorul cărora sunt promovate creaţiile competitorilor în concurs. La momentul culminant al ediţiei a IV-a a acestui proiect, în care s-au calificat bibliotecile publice din 22 de localităţi vâlcene, urmează să fie premiaţi cei mai talentaţi şi silitori elevi înscrişi în competiţie, precum şi bibliotecarii implicaţi voluntar în proiect. În afara festivităţii de premiere, elevii invitaţi vor avea posibilitatea să viziteze Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, să ia cunoştinţă de toate serviciile pe care această instituţie de cultură le oferă şi să conştientizeze că această instituţie le aparţine.
Pe tot parcursul zilei, în Holul Mare va rula un colaj video de poezii şi muzică pe versuri de Mihai Eminescu.