Festival medieval la Măldărești

După ce a avut ideea organizării unui festival de călușari la Vâlcea, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, va pune în practică o nouă inițiativă care va atrage în județ mulți turiști. Totul a pornit de la primirea unei finanțări importante, peste un milion de euro bani europeni, pentru culele de la Măldărești.
Astfel, în comuna vecină cu Horezu se va organiza un festival medieval, primul de acest gen la Vâlcea. Festivalul va dura cel puțin trei zile și turiștii și localnicii vor putea vedea recitaluri de muzică tradițională, de muzică rock sau piese de teatru în aer liber. De asemenea, se vor amplasa căsuțe asemănătoare cu cele del a târgurile de Crăciun de unde se vor putea servi diverse preparate culinare dau și băuturi alcoolice și răcoritoare. Și nu este totul, surprizele vor fi multe și interesante, în această perioadă lucrându-se la programul primei ediții care va avea loc spre finalul lunii viitoare. (Gabriel Cîrjaliu)