Femei exploatate în Râmnicu Vâlcea

Judeţul abundă de patroni care s-au îmbogăţit exploatând forţa de muncă. Vâlcea este judeţul cu cea mai proastă salarizare pe cap de persoană angajată, peste 90 la sută din contractele de muncă fiind pe salariul minim. Iar în domeniul comerţului şi al taximetriei suntem campioni la munca la “gri”, adică un om lucrează cu un contract de muncă pe 2 sau 4 sau 8 ore, dar în realitate trebuie să presteze un număr mult mai mare de ore, inclusiv sâmbetele, duminicile, sărbătorile legale şi nopţile.

În cartierul Ostroveni, vizavi de cinema Geo Saizescu există însă un magazin alimentar non stop în care salariatele sunt exploatate sălbatic şi obligate să lucreze în ture de 24 de ore.
Da, aţi citit bine. 24 de ore, în picioare, într-un magazin, fără a avea grup sanitar.
După o astfel de tură orice om este de-a dreptul zdrobit pentru că nici în armată nu se lucrează fără timp de odihnă 24 de ore. Salariatele beneficiază ulterior chipurile de 2 zile libere. De fapt ca număr de ore aceste femei lucrează tot anul non stop. Nimeni nu le dă concediu de odihnă, zile libere normale şi nici cele suplimentare pentru sărbătorile lucrate. Nimeni nu le acordă spor de noapte.
Nici patronii de sclavi din antichitate nu avea mentalitatea retrogradă a patronilor acestui magazin care, pentru a funcţiona non stop, ar trebui să aibă minim 6 vânzătoare angajate şi nu trei ca acum. Probabil în urma demersului nostru ITM va face un control şi va da o amendă. Punem însă pariu că exploatatorii nu vor angaja forţă de muncă suplimentară, ci doar vor folosi aceleaşi angajate în altfel de ture. Nesimţiţi fără scrupule şi fără respect faţă de lege şi oameni. Asta sunt aceşti patroni şi mulţi alţii ca ei din Vâlcea.

Traian Guminski