Este oficial! Tomograful din spital funcţionează

În prezenţa oficialităţilor locale, computerul tomograf, achiziţionat recent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, a fost inaugurat oficial. Aparatul a fost pus în funcţiune încă de săptămâna trecută, dar tăierea panglicii a avut loc azi, 18 ianuarie.

Sursa de finanţare a fost asigurată din fondurile bugetului judeţului Vâlcea prin Consiliul Judeţean şi Ministerului Sănătăţii, în valoare de 650 mii lei de la fiecare instituţie. Oferta declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică având ca obiect achiziţionarea unui coputer-tomograf pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost de cea depusă de ofertantul “Asocierea S.C. Supermedical S.R.L – S.C. Siemens S.R.L.” cu o propunere financiară, care nu include TVA, în valoare de 1.045.312,50 lei.
tomograf spital 1_640x480
„Era nevoie de un astfel de aparat. Mă bucur că, mult timp de așteptare, am reușit să avem cel mai performant tomograf din Oltenia. Sperăm să fie într-un ceas bun”, a declarat dr. Ponoran, managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
“Mă bucur că am ocazia să particip la un astfel de eveniment. Consiliul Judeţean Vâlcea şi-a propus să fie alături de sănătatea vâlceană, să sprijine în mare măsură eforturile celor din Spitalul judeţean de a asigura cele mai bune condiţii pacienţilor. A durat ceva timp până să ajungem la situaţia de astăzi. Noi ne angajăm ca şi pe viitor să sprijinim orice solicitare venită din partea Spitalului Judeţean, atât în privinţa dotării cu aparatură medicală, cât şi pentru finalizarea unor proiecte viitoare. În acest moment avem în derulare proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Avem în vedere şi reabilitarea vechii clădiri a spitalului, cea a fostei Maternităţi. Revenind la tomograf, sper să-i bucurăm pe vâlceni cu o asemenea realizare şi le urez celor de la Spitalul Judeţean să-l stăpânească sănătoşi. Există o listă de investiții necesare spitalului, aici fiind inclusă și achiziționarea unui RMN. Pentru că este nevoie. Ne zbatem și sperăm ca-n cel mai scurt timp să dotăm unitatea medicală și cu un RMN”, s-a arătat optimist preşedintele interimar CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat.

„La momentul achiziţiei, era cel mai performant tomograf din zona Olteniei, având 32 de slice-uri.O dată cu computerul tomograf s-a achiziţionat o imprimantă şi un injectomat cu două capete, toate acestea fiind detalii tehnice care vin în sprijinul spitalului prin reducerea de consumabile necesare utilizării computerului tomograf. Garanţia este de 12 luni”, a spus Cristian Predescu, reprezentantul firmei Siemens.
De la 1 februarie, tomograful va fi pus şi la dispoziția publicului larg.