Echipă PSD la conducerea municipiului Drăgăşani

Deputatul liberal Cristian Buican cunoaşte bine toate grupările liberale din Drăgăşani, orgoliile unora şi fumurile altora din colegii săi de aici. Ştia bine valoarea lui Mihai Adrian Sanda care a fost şi un viceprimar bun şi un liberal get beget.

Ştia că familia acestuia a avut de multe ori de suferit datorită verticalităţii, uneori şi din cauza unor scursuri ordinare care au tupeul să se autodenumească jurnalişti. Cu toate acestea a lăsat desemnarea candidatului de primar pe mâna unor alţi colegi care i-au prezentat anumite sondaje.
Acum în şedinţele alea de birou săptămânale marii strategi liberali care au răspuns de Drăgăşani ar trebui mustraţi bine. Au pierdut un oraş în care ani buni liberalii au avut un cuvînt de spus în administrarea sa.
Ieri, 28 iunie 2016, s-a constituit Consiliul Municipal Drăgăşani şi a fost investit primarul ales şi validat, Cristian Nedelcu. Alegerea viceprimarului municipiului Drăgăşani a fost o o binemeritată palmă dată adversarilor politici de către primarul Nedelcu,.pentru că după lovitura dată în alegeri PNL-ului, a venit alta: PSD are şi viceprimar la Drăgăşani. Acesta este Mircea Poroşanu căruia îi dorim mult succes. Şi lui, dar şi Consiliului municipal Dăgăşani, precum şi primarului Cristi Nedelcu.
Cât despre liberali le spune atât: şi voturile pierdute în Drăgăşani pe orgoliul şi mândria unora s-au alăturat celor pierdute în Râmnic prin necombat şi prin alcătuirea unei liste aiuristice pentru consiliul local. S-au pierdut voturi şi pentru Consiliul Judeţean, voturi care mai puteau aduce un mandat de consilier în plus. Şi altfel se jucau acum liberaliI.
(T.G.)