După gratii după ce a tâlhărit o vânzătoare și a furat dintr-o mașină

Un vâlcean a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat. Bărbatul în vârstă de 36 de ani a intrat într-un magazin din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar după ce a agresat vânzătoarea, a furat toți banii din casa de marcat și a fugit. Incidentul a avut loc sâmbătă 23 martie 2023.

“Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar în urma cercetărilor au stabilit identitatea unui bărbat de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii reclamate.

De asemenea, în noaptea de 23/24 martie a.c., acesta ar mai fi sustras aproximativ 5.000 de lei, dintr-un autoturism parcat în curtea unui imobil, din municipiu.

În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, iar acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, au comunicat polițiștii vâlceni.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia.