Duminică, 8 noiembrie, ultimul congres al ALDE

Duminică, 8 noiembrie, se va naşte un nou partid politic în România, rezultat al unificării PRO România şi ALDE. Joi, 5 noiembrie, la sediul PRO România din Râmnicu Vâlcea, a avut loc o conferinţă de presă la care au fost prezenţi mai mulţi lideri ai celor două formaţiuni, precum şi candidaţi ai PRO România la alegerile parlamentare.

Adrian Sandu, preşedintele PRO România Vâlcea, ne-a comunicat informaţii despre congresul de unificare.
“Vor fi de fapt 3 congrese, toate desfăşurându-se în sistem online datorită crizei sanitare prin care trece ţara noastră.
Va fi un congres ALDE în care se va aproba fuziunea acestui partid cu PRO România. La acest congres vor participa 20 de delegaţi ALDE din Vâlcea, imediat va urma un Congres al PRO România , la care vor fi prezenţi tot 20 de delegaţi care va aproba fuziunea prin absorbire a ALDE. În final 10 membri ALDE din Vâlcea şi 10 Pro România vor participa la Congresul în care vor fi votate noua denumire a partidului şi probleme legate de organizare.
Mai mulţi lideri naţionali şi locali ai ALDE au demisionat din acest partid de puţin timp pentru a putea candida pe listele PRO România la parlamentare.
Noua formaţiune politică are acum, la nivel central, drept lideri doi foşti primi miniştri: Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu iar partidul va avea o componentă social liberală şi în viitoarea denumire.
Pro România este creditată de a obţine între 6,9 şi 8 % la alegerile din 6 decembrie în cele mai recente sondaje de opinie. (T.G.)