5 ani de “Eveniment Vâlcean”

Miercuri, 7 noiembrie 2020, se împlinesc 5 ani de la apariţia primei ediţii online a ziarului “Eveniment Vâlcean”.

Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, am încărcat primele articole pe site-ul abia înfinţat şi le-am dat distribuţie pe conturile noastre de facebook.
În primele 24 de ore ne citiseră câţiva zeci de prieteni şi cunoscuţi. Acum ne citesc constant câteva mii de oameni zilnic, iar dintre aceştia mulţi ne accesează din străinătate arătând interesul vâlcenilor plecaţi din ţară pentru comunităţile în care s-au născut şi educat sau în care mai au familii.
Pe 1 Decembrie vom împlini 5 ani de la prima noastră ediţie tipărită. O ediţie frumoasă, 16 pagini, full color, tiraj 1000 de exemplare, pe care am distribuit-o gratuit vâlcenilor ce participau la sărbătorirea Zilei Naţionale în Râmnicu Vâlcea.
Le mulţumim tuturor colaboratorilor şi cititorilor noştri care ne-au ajutat în aceşti 5 ani să găsim, zilnic, energia şi motivaţia de a continua să culegem informaţii, să le redactăm, să le scriem, postăm şi distribuim şi să evoluăm în una din cele mai concurenţiale pieţe locale de media din Uniunea Europeană aşa cum este considerată piaţa vâlceană de presă.
Vă mulţumim anticipat pentru toate mesajele de încurajare şi felicitare şi vă dorim tuturor să aveţi satisfacţii şi succes în ceea ce faceţi pentru că o comunitate puternică evoluează prin fiecare membru al ei!

Redacţia “Eveniment Vâlcean”