Două biserici din Stoileşti au hram vineri, 8 noiembrie

Sfinţii Mihail şi Gavril sunt sărbătoriți în fiecare an pe 8 noiembrie, de credincioşii ortodocşi şi greco-catolici. Sfinții Mihail și Gavril sunt consideraţi conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor spre Rai.
În comuna Stoileşti foarte multe persoane îşi vor serba vineri, 8 noiembrie onomastica şi ca de obicei mulţi oameni vor participa la slujbele religioase de la bisericile din Ghiobeşti şi Bîrsoiu care au hramul celor doi sfinţi.
Primarul Florin Ionescu spune că acum accesul spre cele două lăcaşe de cult se face pe drumuri asfaltate şi că vremea se anunţă frumoasă deci oamenii se vor bucura de sărbătoare.
“Noi am finalizat toate plăţile pentru lucrările pe PNDL 1 şi PNDL 2, am încheiat cu bine proiectele, am pregătit unităţile şcolare pentru sezonul rece şi ne-am pregătit să intrevenim în caz de viscol sau vreme rea şi să putem deszăpezi drumurile dacă va fi nevoie. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem cu ce va ajuta Guvernul liberal comuna Stoileşti şi cum se gândeşte să ne prindă şi pe noi în marele buget”, ne- a spus edilul comunei. (T.G.)