Dosar penal pentru adeverință falsă, în urma unui denunț

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a fost înregistrat la data de 11 mai 2020 un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la comiterea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals prev. de art. 352 alin. 1, art. 326 alin. 2, art. 322 alin. 1 şi art. 323 C.penal, ca urmare a unui denunţ.
În fapt, în cursul lunii mai 2020, cu toate că revenea în ţară din Marea Britanie, în scopul evitării măsurilor de izolare/carantinare, o persoană cu domiciliul pe raza oraşului Băbeni a declarat la frontieră că vine din Luxemburg, context în care a prezentat o adeverinţă de serviciu care nu reflecta realitatea.
Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Orașului Băbeni sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică.