Doliu în presa vâlceană! Petre Tănăsoaica îşi scrie cronicile printre îngeri

NECROLOG

A plecat de lângă noi unul din constructorii de ziare locale, un om al literelor care putea să reunească firesc, într-o singură fiinţă, ziaristul acid şi poetul sensibil, un vâlcean atent la ce se întâmplă în jurul său şi afectat, aproape până la suferinţă fizică, de lucrurile care continuau să umbrească aceste locuri.
A fost o voce a Cetăţii, poate nu îndeajuns ascultată, dar asta nu l-a împiedicat nici o clipă să spună mereu ce credea că ar trebui îndreptat şi ce merita să fie lăudat. A iubit cu patimă viaţa Vâlcii şi tot la fel presa locală, la temelia căreia şi-a zidit destinul.
Ziaristul Petre Tănăsoaica are, de astăzi, o rubrică permanentă în paginile cotidianului lumii de dincolo, unde, sunt convins, va continua să scrie, fără preget, spre mai buna îndreptare a celor din jurul său.
Condoleanţe familiei îndoliate şi echipei ziarului ”Viaţa Vâlcii”!
Dumnezeu să-l odihnească!

Primar Râmnicu Vâlcea – Mircia GUTĂU

Unul dintre oamenii care se identifică cu presa vâlceană şi cu începuturile acesteia în democraţia de după 1989 a plecat să îşi scrie cronicile în ceruri!
Petre Tănăsoaica rămîne un reper în istoria presei vâlcene!
DUMNEZEU SĂ ÎL IERTE!
CONDOLEANŢE FAMILIEI ŞI CELOR CARE L-AU CUNOSCUT!

Constantin Rădulescu, preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea

O veste amară mă năucește matinal.
Poetul, jurnalistul, editorul și criticul de artă PETRE TĂNĂSOAICA a plecat dintre noi.
Am lucrat împreună aproape 10 ani la Băile Govora, prin anii ’80, el la bibliotecă, eu la cinematograf.
Ne-am îmfrumusețat cotidianul, atunci, prin conversații, în fața ceștii cu cafea și a paharului cu vodkă, ce tineri eram!
Am participat împreună cu el și prietenul său cel bun Gheorghe Smeoreanu la câteva nopți literare în apartamentul lui Gigi din Ostroveni.
Drum bun printre stele, călăuzit de Muza îmbrăcată în negru, prietene Petrică!
Sincere condoleanțe, dnei. Georgeta Tănăsoaica și familiei!

Poetul Ion Ţoanţă

Am aflat cu tristeţe pierderea omului, a jurnalistului, a scriitorului Petre Tănăsoaica.
S-a stins fulgerător unul din jurnaliştii vâlceni care a reuşit, de-a lungul activităţii prin profesionalism şi onestitate, să-şi făcă un ţel din informarea corectă a publicului. Va rămâne în memoria noastră pentru efortul constant depus în sprijinul comunităţii vâlcene.
Transmit familiei îndurerate sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Preşedinte PNL Vâlcea,
Deputat Cristian Buican

TĂNĂSOAICA, Petre (1955-2019)– poet, publicist, cronicar de artă. Născut la 16 iulie 1955, în comuna Bărbăteşti, Vâlcea. Studii medii la liceul din Băile Govora și superioare la Facultatea de arte și design a Universității de vest din Timișoara. Până în 1989, a lucrat la Casa de cultură din Călimănești, la Biblioteca din Băile Govora și ca reporter la ziarul Orizont. Fondator și copatron al cotidianului vâlcean „ Curierul de Vâlcea” (1990-1994), editor al publicaţiei „Săptămâna vâlceană” (1994-1997) și fondator al ziarului „Viaţa Vâlcii” în 1997. Ziarist și editorialist la publicațiile evocate. Cronicar de artă la „România literară”, săptămânal al Uniunii scriitorilor din România, începând cu anul 2010. A murit la Râmnicu Vâlcea în 3 ianuarie 2019.

Opera scrisă:

Cadran solar (Amurg între ierburi) – versuri (editura Scrisul românesc, 1986)

La umbra mașinii de scris – versuri (Almarom, 1997)

Banchetul figuranților – eseuri politice (editura Petras, 2001)

Durer, capitalistul – jurnal (editura Tribuna, 2002)

Un barbar pe Acropole – jurnal (editura Tribuna, 2002)

Inginer de ziare – convorbiri cu Gheorghe Smeoreanu (editura Paralela 45, 2003)

Sonete & contrasonete: Ultimul sonet la Paris (il. Tina Popa), Bonjour, Paris! (il. Gheorghe Dican) / Mă numesc Petre – caiet critic (Ramuri, 2006)

Gradina lui Tagore – versuri (editura Ramuri, 2007, ilustrații Constantin Neacșu)

Jurnal indian-Calatorie pe contrasens (editura Ramuri, 2008)

O jumătate de lună de miere – versuri (editura Ramuri, 2008, ilustrații Angela Tomaselli)