Ce a făcut deputatul Eugen Neață în ultima duminică din 2018

Populația a pierdut treptat încrederea în Parlament în prezent această instituție beneficiind de un grad foarte scăzut de încredere. Mulți oameni cred că parlamentarii nu fac nimic, deși au lefuri exagerate față de nivelul minim al populației.

În Vâlcea există însă în prezent un grup extrem de activ de parlamentari, o garnitură de oameni pregătiți, cu experiență profesională sau administrativă, care a contribuit semnificativ în ultimii doi ani la promovarea unor legi extrem de importante, dar și la multe acțiuni de ajutorare a unor comunități locale. Și vorbim numai de acțiuni publice, dar multe din ele au fost făcute departe de ochii presei.
Ultimul exemplu? Cel al deputatului Eugen Neață. Duminică, 30 decembrie, îl întâlnesc de dimineață în timp ce mergeam spre Episcopie. Mă întreabă ce mai fac și îi spun că vreau să aprind lumânări pentru morții din familia mea. Îmi propune să îl însoțesc la mânăstirea Bistrița. “Ne întoarcem repede spune !”. Accept, dar nu mică îmi este mirarea când mă duce în parcarea de la biroul lui parlamentar unde mă urcă într-o dubiță. “De unde este mașina asta și de ce mergeți cu ea?”, îl întreb.


Îmi spune că a luat-o cu împrumut de la un vecin pentru a duce niște pachete unor persoane singure. Și ajungem la “Centrul pentru Persoane vârstnice” din satul Bistrița , comuna Costești, aflat în apropierea mânăstirii.
Deputatul descarcă personal o sută de pachete făcute de familia sa conținând fructe, răcoritoare, dulciuri și friptură. Îl ajută câteva salariate ale centrului care profită de ocazie pentru a îi expune problemele pe care le au legate de salarizarea lor, de medicamente, condițile de lucru și situația celor internați. Deputatul scoate o agendă de buzunar și notează la plecare toate problemele expuse. Vizităm și mânăstirea. Pe drumul spre casă îl felicit pentru că a lucrat până la finele anului și îl întreb de ce face toate aceste lucruri. Se uită la mine mirat și îmi spune: “Pentru că asta așteaptă cei care au crezut în noi, în mine și ne-au dat votul acum doi ani!”.

Traian Guminski