Doi bătrâni din Drăgoeşti salvaţi din flăcări de pompierii vâlceni

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) General Magheru al judeţului Vâlcea au intervenit în data de 22.12.2015, la ora 10:36 în comuna Drăgoeşti, sat Drăgoeşti, punctul Boncani, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea lui Gheorghiţa R.

Flăcările s-au declanșat în interiorul dormitorului, iar până la stingerea incendiului au ars: diverse obiecte de mobilier din interiorul dormitorului, izolaţia de pe pereţi (RIGIPS + OSB), diverse documente şi s-au degradat 2 uşi şi 2 ferestre din lemn. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri din interior.
Pe timpul intervenţiei, a fost acordată asistenţă medicală proprietarei locuinţei în vârstă de 71 de ani şi lui Ion M. de 80 ani (paralizat și imobilizat la pat) de către echipajele SMURD Drăgăşani. Ulterior, aceștia au refuzat transportul la spital. Cercetările preliminarii efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma neizolării corespunzătoare a coșului pentru evacuarea fumului față de materialele combustibile din componența tavanului dormitorului.