Distrugeri ale afişelor electorale surprinse de sistemul de supraveghere video
În primele zile de după declanşarea campaniei electorale, prin intermediul camerei video de la intersecţia bulevardului Tudor Vladimirescu cu str. General Magheru au fost sesizate, în două rânduri, distrugeri ale afişelor de pe panoul electoral amplasat în zonă în baza Dispoziţiei Primarului nr. 1368/2016.
Persoanele astfel depistate – două tinere în primul caz, petrecut în ziua de 6 mai, şi trei bărbaţi în cel de-al doilea, petrecut în data de 8 mai – au fost predate Poliţiei Române în vederea aplicării de sacţiuni contravenţionale. Un al treilea caz s-a petrecut în seara zilei de 9 mai, de data aceasta doi tineri fiind surprinşi de camerele video distrugând afişele electorale de pe panoul amplasat la intersecţia bulevardului Tudor Vladimirescu cu Calea lui Traian, în zona Prefecturii Vâlcea. Şi aceste persoane – minori, după cum s-a constatat la legitimarea făcută de poliţiştii locali – au fost predate Poliţiei Române pentru aplicarea sancţiunilor corespunzătoare.