Deputatul Vasile Cocoș condamnă politica de subfinanțare a localităților rurale dusă de Guvernul Orban
Deputatul Vasile Cocoș este unul dintre cei mai respectați parlamentari social democrați datorită experienței sale profesionale. Este un membru activ al Comisiei pentre buget, finanțe și bănci și un parlamentar activ. Statistica Camerei Deputaților arată că în acest mandat a avut 46 de luări de cuvânt în 35 de ședințe, 24 de declarații, 4 declarații politice depuse în scris, 118 propuneri legislative din care 29 au fost promulgate ca legi și a semnat două moțiuni.
Vasile Cocoș consideră alegerile anticipate ca fiind provocate artificial de cei care doresc ca întreaga putere politică din România, puterea guvernamentală, parlamentară și prezidențială să intre în mîna unui singur partid.
Vasiel Cocoș crede că la alegerile locale care urmează o mare parte din aleșii locali ai actualei puteri vor prefera să susțină candidați ai PSD la președenția Consiliilor Județene deoarece conducătorii liberali par puși pe subfinanțarea localităților rurale și pe austeritate bugetară. (T.G.)