Deputatul Ştefan Ovidiu Popa despre importanţa salariului minim european

“În ședință de Guvern, a fost adoptat proiectul de lege privind salariul minim european.
Partidul Social Democrat și-a asumat ca până la finalul anului acesta să fie realizat acest obiectiv pe care l-a susținut și promovat în Parlamentul European alături de familia europeană social-democrată.
Adoptarea salariului minim european reprezintă un beneficiu important pentru cei 1,8 milioane de români cu venituri mici – cea mai mare parte a lor fiind în sectorul privat.
Conform proiectului de lege adoptat de guvern, cei responsabili de stabilirea salariului minim în România vor trebui să ia în considerare productivitatea muncii în țară având și posibilitatea de a negocia cu partenerii sociali, astfel încât salariul minim să fie echivalent cu aproximativ 50% din salariul mediu pe economie.
Un pas important în acest proces a fost hotărârea guvernului prin care s-a aprobat creșterea salariului minim brut de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, începând cu 1 iulie 2024” – deputat Ștefan Ovidiu Popa.