Deputatul Eugen Neață a fost Moș Crăciun tot anul 2022!

Un parlamentar reușește, cu mare greutate, să-și vadă una-două inițiative legislative transformate în legi în timpul unui mandat de 4 ani.
Unii nu reușesc în tot mandatul să aibă măcar o singură inițiativă legislativă, a lor proprie, introdusă pe ordinea de zi a camerei din care fac parte.
Eugen Neață a fost, de la primul mandat, un parlamentar atipic. Despre zecile sale de inițiative legislative, proiecte, amendamente la legi, legi promulgate am scris și noi și alți jurnaliști.
Dar succesele deputatului Eugen Neață nu au fost de fapt ale sale. Nu au fost ale celor care lucrează în staff-ul său, a celor care l-au ajutat sau a celor care-i sunt prieteni cu adevărat.
Succesele sale sunt, în primul rând, un merit al celor care l-au votat, care i-au dat încredere și care au decis să-l trimită în Parlament!
Ca un politician adevărat, Eugen Neață a dat înapoi, în anul 2022, nu doar votanților săi, dar a dăruit tuturor vâlcenilor și multor alți români. A dăruit legi importante și utile, proiecte legislative, a dăruit timp din timpul său personal, încredere, bucurie, speranță. A fost prezent la toate ședințele Parlamentului și în același timp la toate evenimentele importante din comunitățile locale. A stat cu oamenii din mediul rural de vorbă mai mult decât cu familia sa. A tratat cu indiferență detractorii și criticii săi și s-a ocupat în primul rând de sprijinul administrațiilor locale. A tratat cu respect fiecare comunitate și fiecare ales local indiferent de apartenența sa politică.
A lansat amendamente care au adus bani importanți pentru proiectele unor localități. A făcut tot ce a fost posibil și a reușit să aducă în patrimoniul municipiului Râmnicu Vâlcea, prin lege, pădurea de pe dealul Capela pe care administrația Gutău o va transforma în o pădure parc.
A redactat și promovat un text legislativ devenit lege care va aduce vente viagere tuturor sportivilor și antrenorilor lor medaliați la Olimpiade, la Campionate Europene sau Mondiale. Deci a încurajat dezvoltarea sportului. A susținut votarea unui buget bun pentru România și a ajutat bugetul vâlcean să fie mai mare.
A făcut ceea ce este foarte greu de făcut în politică: a înțeles când trebuia să înțeleagă, a iertat când era de iertat, a compătimit sărăcia sufletească a celor răi și invidioși, a ajutat pe cei sărmani, a încurajat pe cei harnici, a recompensat pe cei merituoși.
A fost Moș Crăciun și primăvara și vara și toamna. Bineînțeles pentru cei ce cred în Moș Crăciun darurile sale sunt nu doar palpabile, ci și sufletești. Pentru ceilalți? Dumnezeu să-i ierte și să-i îndrepte pe drumul cel bun!

Traian GUMINSKI