Depistarea activă a tuberculozei – Screening TB în județul VÂLCEA

Proiectul național „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” vizează și 12 comune din județul Vâlcea: Câineni, Racovița, Muereasca, Stoenești, Alunu, Frânceşti, Olanu, Ionești, Roșiile, Fârtățești, Șușani, Lungești.

Mobilizarea și informarea populației pentru participarea la screeningul tuberculozei se realizează cu sprijinul Instituției Prefectului județul Vâlcea, Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, al autorităţilor locale, rețelei de asistență medicală comunitară, prin implicarea echipelor comunitare integrate – asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți sociali – și a medicilor de familie, proiectul beneficiind de suportul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei – PNPSCT. Mai multe informații despre ce este tuberculoza și proiectul screening TB găsiți și pe site-ul www.screeningtb.ro.
Începând de luni, 16 ianuarie 2023 caravana mobilă a proiectului Screening TB coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București oferă servicii medicale gratuite locuitorilor din zone rurale din județul Vâlcea cu acces deficitar la servicii medicale specializate, unde au fost înregistrate în ultimii ani cazuri de tuberculoză.
Caravana medicală mobilă este dotată cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid (cea mai avansată metodă de identificare a infecției cu bacilul tuberculozei) precum și un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei și a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat.
Cabinetul medical mobil este amplasat în zona primăriilor din comunele anunțate sau în alte locuri comunicate din timp localnicilor.
Prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea face apel către cetățenii din localitățile vizate să meargă cu încredere la specialiștii caravanei, deoarece sănătatea este cel mai de preț bun al din viața noastră. Caravana mobilă a Institului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București furnizează servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor și depistarea precoce a tuberculozei.
Vreme de patru săptămâni echipajul medical al caravanei asigură accesul facil, aproape de casă la consultațiile medicale puse la dispoziție în cabinetul mobil după următorul program:

• Câineni – 16; 17 ianuarie
• Racovița – 18; 19 ianuarie
• Muereasca – 20 ianuarie
• Stoenești – 25;26 ianuarie
• Alunu -27 ianuarie și 1; 2 februarie
• Frânceşti – în zilele de 3; 6; 7 februarie
• Olanu -8; 9 februarie
• Ionești – 10; 13; 14 februarie
• Roșiile – 15; 16 februarie
• Fârtățești – 17; 20 februarie
• Șușani – 21; 22 februarie
• Lungești – 23; 24 fabruarie

Conform datelor statistice, incidența tuberculozei în județul Vâlcea este de 33,1 cazuri la suta de mii de locuitori – date înregistrate ale Programului Național de Prevenire și Control al Tuberculozei.