De luni, 15 februarie, un nou punct de încasare a impozitelor locale în cartierul Ostroveni

Începând de luni, 15 februarie, impozitele şi taxele locale vor putea fi plătite şi la punctul de încasare din cartierul Ostroveni – de pe str. I.C. Brătianu.

Programul de funcţionare al casieriei de aici este între 8.00 şi 15.30, de luni până joi, şi între 8.00 şi 13.30 – vinerea. Centrul de încasare va fi deschis cel puţin până la data de 31 martie, dată până la care se acordă bonificaţia de 10% pentru persoanele fizice şi juridice care îşi achită integral obligaţiile datorate bugetului local pentru anul 2016.