De ce nu poate fi sancționat Gheorghe Folea de către PNL

Azi, 8 februarie, urmează să aibă loc o şedinţă la PNL Vâlcea. Mai mulţi liberali cer sancţionarea consilierului judeţean Ghorghe Folea pentru că a votat alături de majoritatea PSD-PER–ALDE pentru aprobarea mutării salariaţilor Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea în spaţii renovate pe banii Consiliului Judeţean, modernizate, unde această instituţie aflată în subordinea CJ nu ar trebui să plătească chirie.

O parte a presei locale a criticat atitudinea liberalilor care au “sabotat” proiectul preşedintelui Consiliului Judeţean. În şedinţa publică Constantin Rădulescu a explicat necesitatea mutării şi i-a rugat pe toţi consilierii să aprobe prin vot această decizie.
Puţini sunt însă cei care ştiu cum funcţionează “maşina de vot” a opoziţiei din Consiliul Judeţean.
Conform unei reguli stabilite în partid, regulă care de fapt încalcă în picioare demnitatea, mândria şi independeţa în gândire a oricărui consilier liberal, înainte de fiecare şedinţă a CJ are loc o şedinţă a grupului consilierilor judeţeni, iar aceştia stabilesc prin vot cum va vota “turma” în cadrul şedinţei publice.
Înaintea şedinţei buclucaşe, a avut loc o şedinţă a grupului de consilieri PNL la care au participat doar 9 din cei 13 consilieri. La punctul privind mutarea CJCPCT în sediu nou s-a votat cu 5 la 4 pentru aprobarea mutării. Aşa a fost şi menţionat în prcesul verbal al şedinţei. Doctorul Gheorghe Folea a respectat deci decizia luată prin vot de consilieri. Numai că imediat după şedinţa de grup unul din consilieri, noi bănuim că ori Gică Păsat, ori Victor Stănculescu, l-a sunat pe deputatul Cristian Buican şi a solicitat ca acesta să intervină pe lângă consilieri pentru ca aceştia să respingă prin vot propunerea preşedintelui Constantin Rădulescu.
Nu ştim exact ce a făcut liderul liberalilor vâlceni, dar ştim cum s-a votat, Gheorghe Folea a fost singurul care a votat în logica binelui dintre consilierii liberali. Şi a făcut-o, culmea, respectând o decizie a grupului de consilieri. Deci sancţionarea sa de către partid ar fi nu numai ceva nedrept, dar şi ceva ilogic, absurd. Însă orice este posibil în politica noastră.
Îi cunoaştem de mulţi ani pe consilierii liberali şi pe liderul acestei formaţiuni în Vâlcea. Ştim că acum este greu şi dificil să facă politică în opoziţie, să găsească un contracandidat eficient la primarul Gutău, să păstreze organizaţiile intacte şi primarii pe care i-a obţinut în 2016. Dar înainte de toate ştim că aceşti oameni sunt, în mare parte intelectuali, iar profesorul Cristian Buican nu poate să nu realizeze că cei de ca CJCPCT Vâlcea au nevoie de un sediu spaţios, dotat, renovat în care să îşi desfăşoare catvitatea. Deci îi rugăm public pe liberli să revină asupra acestei decizii şi la şedinţa urmăroare să solicite ei preşedintelui CJ introducerea pe ordinea de zi şi revotarea acestui punct.
Politicienii responsabili şi puternici sunt mereu cei care îşi recunosc greşelile şi le îndreaptă nu cei care persistă absurd în perpetuarea lor.

Traian GUMINSKI
FOTO SURSA PUBLIPRO