De ce a murit Andrei Gheorghe
Este facebookul plin, ca de obicei în astfel de împrejurări, despre date privind viaţa, stilul, cultura, profesionalismul celui care a fost Andrei Gheorghe.
Toate ştirile despre moartea cunoscutului jurnalist conţin informaţia că avea doar 56 de ani. Unora li se pare puţini. Sunt cei care nu ştiu cum se trăieşte în presă. Andrei Gheorghe a trăit, în acte, doar 56 de ani. În realitate sunt sigur că a trăit mult mai mult. În branşa noastră poţi trăi într-o săptămână cât alţii într-un an. În presa din Capitală poţi munci într-un an, cât alţii în 3. Stresul, alcoolul, fumatul, nopţile pierdute, spaimele, ambiţia, dezamăgirile, divorţurile, trădările, compromisurile, te uzează. Te uzează mai mult decât oriunde. Jurnalismul este considerat printre cele mai periculoase meserii din lume deoarece doar 2 la sută dintre profesionişti apucă vârsta de pensie. Iar în ţara noastră mulţi nici nu îşi doresc pensionarea pentru că au trăit destule umilinţe ca să îşi mai dorească să se târâie cu pensii mizerabile la bătrîneţe şi să-i vadă pe corupţii, lacomii, hoţii, oportuniştii, ticăloşii, despre care au scris sau făcut emisiuni cum se lăfăie în vile, concedii şi pensii de lux.
Andrei Gheorghe a murit fără să apuce o zi de pensie. Nu pot merge la înmormântarea lui. Dar am fost la înmormântările lui: Dorel Iuga, George Rădiţă, Teodor Brucăr, Tudor Iosifaru, Gheorghe Stamate, Emilian Rouă.
Şi ei jurnalişti care au crezut că pot schimba destine în bine. Destinele unor comunităţi sau ale unor oameni. Uneori au şi reuşit. Uneori au făcut lucruri extraordinare. Fosta soţie a lui Andrei Gheorghe a transmis pe facebook:
“Iubitul meu care nu mai eşti aici… rămâi doar în inimile noastre. O să spun despre tine că eşti extraordinar, că ai trăit extraordinar, ai iubit şi greşit şi făcut lucruri extraordinare. Aşa erai tu, extraordinar. Aşa o să rămâi în memoria şi inimile noastre”.
Iată şi răspunsul la întrebarea privind cauza morţii sale.. Andrei Gheorghe a fost un jurnalist extraordinar!
Jurnaliştii extraordinari nu ies la pensie!
Dumnezeu să te odihnească, ANDREI GHEORGHE, şi să ţină sufletul tău alături de ale celor care au iubit această meserie exact ca tine. Pînă la capăt!
Traian GUMINSKI