De 8 MARTIE, VICENȚIU MOCANU a împărțit LALELE de AUR pentru doamnele și domnișoarele din Râmnic

Candidatul AUR la Primăria Râmnicului, Vicențiu Mocanu a împărțit domnișoarelor și doamnelor întâlnite pe străzile Râmnicului, Lalele galbene, culoarea AUR-ului.

“De 8 martie urez tuturor mamelor, femeilor, soțiilor, doamnelor și domnișoarelor din tot sufletul să aveți parte de cele mai minunate clipe! Femeile sunt ființe minunate, care fac lumea un loc mai bun.
Astăzi vreau să le mulțumesc tuturor femeilor pentru tot ceea ce fac, pentru că ne iubesc, ne îngrijesc și ne susțin”, a postat, vineri, 8 martie 2024, la prima oră, Vicențiu Mocanu, pe pagina sa, apoi a plecat prin oraș alături de membrii AUR de la organizația municipală și județeană, pentru a aduce o bucurie electoratului feminin.

“Dacă fiecare mamă, fiecare soție trăiește mai bine într-o comunitate și are o viață mai ușoară în care simte sprijin din partea comunități atunci toți copiii acestor mame, toți bărbații, sunt mai muncitori, mai eficienți mai dedicați. Eu cred că așa crește o comunitate în mod sănătos. Tinerele familii trebuie susținute să se stabilească definitiv în oraș, să muncească aici, să investească, să construiască case și firme. Administrația locală poate și trebuie să sprijine constant și nu doar declarativ fiecare familie”, susține Vicențiu Mocanu.