CS Vâlcea 1924 scrie istorie: doi pugiliști vâlceni, prezenți la Cupa Mondială de box din Brazilia
Un moment fără precedent pentru sportul vâlcean se consumă în aceste zile, după ce, pentru prima dată în istorie, cluburile din județ au reprezentanți la Cupa Mondială de box pentru seniori.
Clubul Sportiv Vâlcea 1924 este prezent la prestigioasa competiție internațională prin doi sportivi de valoare: Ioniță Florin, care va evolua la categoria +90 kg, și Daniel Gârleanu, înscris la categoria 55 kg. Cei doi pugiliști duc mai departe numele județului Vâlcea într-o competiție de cel mai înalt nivel.
Turneul are loc în perioada 20–26 aprilie, în orașul brazilian Foz do Iguaçu, reunind la start sportivi de top din întreaga lume. Importanța competiției este una majoră, Cupa Mondială având rol de acumulare de puncte esențiale în drumul către calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.
Participarea celor doi boxeri vâlceni marchează un pas important pentru dezvoltarea boxului local și confirmă progresul constant al sportivilor și al cluburilor din județ pe scena internațională.
Este un moment de mândrie pentru întreaga comunitate sportivă din Vâlcea, care privește cu încredere către viitor.
Mult succes sportivilor noștri!
Hai Vâlcea! Hai România!

