Cristian Jianu (PMP) are un program constructiv pentru Râmnicu Vâlcea

Există câțiva contracandidați ai actualului primar din Râmnicu Vâlcea specializați pe critică și atac continuu la actuala administrație și care promit într-una că vor dărâma, că vor concedia, că vor restructura.

PMP a reușit să aibă un candidat la funcția de primar care are viziune asupra orașului după ce a construit ,ani buni, rețeaua de canalizare și alimentare cu apă, care are managementul instituțional în sînge și care are soluții concrete pentru diferite probleme edilitare.
Ne-am convins de acest lucru la conferința de presă de joi, 23 iulie, când inginerul Cristian Jianu a afirmat:
“Vreau să fiu votat de oameni care-și doresc altceva. Nu pot să spun care-și doresc ceva pentru că acum Râmnicu Vâlcea nu este nimic așa cum cred unii. Dar eu văd orașul altfel, îi prevăd șanse de dezvoltare și vreau să aduc altceva râmnicenilor decât este acum.
Schimbarea departamentului destinat pentru accesarea Fondurilor Europene din primărie este necesar. Nu zic că acești oameni nu au muncit sau nu sunt pregătiți, dar au lucrat haotic, au accesat ce s-a putut și când s-a putut. De aceea acum Râmnicu Vâlcea a luat per total 38 de milioane de euro de la Uniunea Europeană și Oradea a accesat 280 d e milioane de euro”.
Nicolae Pătru, președintele PMP Vâlcea a declarat că PMP are acum 18% intenție de vot în municipiu și că organizația este în creștere și pregătită să ofere electoratului liste de candidați cinstiți, muncitori și onești.
În ultima perioadă presa locală a sesizat o migrare continuă a electoratului ce simpatiza cu PNL și USR către PMP probabil și datorită scandalurilor permanente din cele două partide și erodării PNl aflat la guvernare, dar și datorită promovării în funcțiile publice a unor adevărate haite de oportuniști și habarniști. (T.G.)