Cristian Buican: “Fondurile europene reprezintă şansa anvelopării blocurilor din oraşele Vâlcii”
Marţi, 15.03.2016, a fost deschisă sesiunea de depunere a proiectelor pe Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea A-Clădiri rezidenţiale (POR/2016/3/3.1/A/1) în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Cererile de finanţare pe această măsură pot fi depuse începând cu 16.05.2016 şi până la data de 16.11.2016.
Fiind ferm convins că fondurile europene reprezintă una din şansele dezvoltării durabile şi modalitatea prin care se poate îmbunătăţii calitatea vieţii cetăţenilor, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, face un apel la administraţiile publice locale urbane din judeţul Vâlcea şi la asociaţiile de proprietari să se asocieze în vederea depunerii proiectelor pe această măsură, în vederea anvelopării blocurilor din judeţ. Parlamentarul liberal Cristian Buican consideră că această măsură reprezintă şansa anvelopării blocurilor din Râmnicu-Vâlcea şi din celelalte oraşe ale judeţului Vâlcea.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, este de părere că măsura POR/2016/3/3.1/A/1 pe fonduri europene este una mult mai bună decât alternativa de finanţare guvernamentală existentă a „Programului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe”, program ce şi-a dovedit ineficienţa şi nepredictibilitatea. Mai mult decât atât, faţă de programul guvernamental, această măsură de pe fondurile europene permite, pe lângă îmbunătăţirea izolaţiei termice şi hidroizolarea anvelopei clădirii şi următoarele lucrări: reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic, modernizarea sistemului de încălzire, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent din spaţiile comune cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă sau înlocuirea lifturilor şi a circuitelor electrice în părţile comune.
„Această măsură pe fonduri structurale reprezintă una din şansele oraşelor din judeţul Vâlcea de a putea fi eficiente energetic şi mai ales de a reuşi să reabiliteze termic cât mai multe blocuri de locuinţe. Dacă stăm la mila guvernului nu vom reuşi niciodată să reabilităm toate blocurile de locuinţe. Tocmai de aceea fac un apel la administraţiile publice locale din mediul urban să demareze urgent demersurile de asociere cu asociaţiile de proprietari în vederea accesării acestei măsuri. Dacă vom pierde şi această şansă, este numai vina noastră. Chiar dacă această măsură prevede şi o participare financiară de 20% din costuri din partea cetăţenilor, există soluţii de finanţare care pot fi eşalonate pe 5 ani. O să solicit colegilor liberali din cadrul Consiliului Judeţean să analizeze din punct de vedere legal şi financiar dacă există posibilitatea ca şi Consiliul Judeţean să participe la cofinanţarea administraţiilor publice locale, pentru că este normal să ajutăm localităţile care îşi doresc să atragă fonduri europene. O să repet până le intră tuturor în cap: fondurile europene reprezintă principala sursă de finanţare în următorii ani a administraţiilor publice locale.” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.