Costeşti, viitoare staţiune din judeţul Vâlcea

Una dintre cele mai mari dorinţe ale primarului Toma Peştereanu din comuna vâlceană Costeşti este ca localitatea pe care o reprezintă să devină la fel de cunoscută ca staţiunile din Vâlcea.

De o frumuseţe aparte, comuna Costeşti musteşte de istorie şi legendă. “De ce numele nostru să nu fie alături de Călimăneşti, Olăneşti, Govora, Ocnele Mari, Voineasa şi Horezu? De ceva timp lucrăm la acest proiect care vizează statutul de staţiune. Mănăstirea Bistriţa, Arnota, schitul Peri, schitul Păpuşa, Cheile Bistriţei, Muzeul Trovanţilor, Muzeul Bălintescu, Parcul Naţional Buila Vânturariţa, bisericile de lemn, zecile de izvoare medicale, casele brâncoveneşti, hanul Sacerdoţenilor şi multe altele merită să aibă locul lor turistic, dar sunt şi motivele principale care ne-au împins de la spate să transformăm această comună în staţiune. Cât de curând începe munca titanic, lucrul la noul PUG, u unde suntem sprijiniţi de arhitecţi din Franţa”, mărturiseşte edilul.

Anul acesta, primarul Toma Peştereanu va finaliza extinderea reţelei de alimentare cu apă în satul Bistriţa. De asemenea, social-democratul şi-a mai propus să modernizeze cu fonduri europene, pe Măsura 7.2, drumul de legătură cu localităţile Bărbăteşti şi Pietrari, pe o lungime de aproximativ 4 kilometri. “Mai vreau să depun un proiect pe Grupul de Acţiune Locală “Microregiunea Horezu” pentru Şcoala Ferigile, care trebuie izolată termic şi are nevoie de o nouă centrală. Din ceea ce am înţeles, pot accesa până la 100.000 de euro pentru această investiţie. Până acum, am obţinut fonduri frumoase prin acest GAL. Am cumpărat un buldoexcavator, un UTV pentru stingerea incendiilor şi am renovat sediul primăriei, care arată foarte bine”, a mai adăugat edilul şef al comunei Costeşti.

DJ 646 Băbeni-Tomşani-Costeşti şi DJ 646 A Costeşti-Bărbăteşti sunt două drumuri care se află în stare avansată de degradare. „Consiliul Judeţean Vâlcea vrea să finanţeze aceste două drumuri prin POR, problema este că avem nevoie imediat de lucrări pe aceste drumuri. Traficul este intens, iar oamenii mi se urcă în cap.

Pentru că  la finele secolului al XIX-lea a fost descoperit în comună un bogat zăcământ de izvoare sulfuroase administraţia locală  a început demersurile pentru ridicarea unui pavilion balnear.

„Se va deschide o fabrică de prelucrare a lemnului, una de sucuri, una de carton, iar la Pietreni se va ridica un complex turistic. Este foarte important pentru noi şi comunitatea noastră, deoarece se vor asigura locuri de muncă, dar și bugetul local va fi mai consistent.  Dorim să cumpărăm teren pentru înființarea unui obiectiv care să cuprindă un teren de fotbal,  unul de tenis și o piscină. Acest obiectiv ar fi unul de interes pentru tineretul localnic, dar  şi pentru cei care tranzitează localitatea,  un loc unde ar putea să își petreacă în aer liber, curat, o parte din timp”, precizează primarul Toma Peștereanu.

Letiţia LAZĂR