Corupţie legalizată în Primăria Bujoreni

Adunate unul lângă altul, textele presei locale legate de debandada din Primăria comunei Bujoreni din ultimii 4-5 ani ar ajunge să alcătuiască o carte mai groasă decât codul penal şi civil al României la un loc.

Aici se pare că s-a reuşit perfomanţa unei “corupţii generalizate” în care foşti şi actuali consilieri, funţionari din primărie şi foşti funcţionari angajaţi pe posturi de nefuncţionari au dat mână cu mână pentru sărăcirea bugetului şi prosperitatea propriilor familii în detrimentul legii scrise şi nescrise. Sunt oameni care au ucis din culpă în această gaşcă, sunt oameni care au girat furturile, care au vândut lemne furate, care au acoperit hoţii, care au distrus documente, acre au făcut abuzuri după abuzuri, care au semnat recepţii a unor lucrări şi achiziţii care nu au existat. Sunt mulţi trimişi în judecată sau urmăriţi, în frunte cu fostul edil, sunt fel de fel de ipochimene care ar fi putut fi luate de model pentru personaje din teatrul absurd.
Iar acum a mai apărut un personaj, de fapt s-a reclocat într-un post nou. Unul în care arată judeţului şi ţării cum poţi freca menta pe 40 de milioane de lei într-o primărie ocupând o funcţie pentru care nu ai calităţile necesare şi nici drepturile legale, dar având în acelaşi timp legea de partea ta.
Unor astfel de oportunişti notorii o lege a graţierii şi amnistiei le-ar veni ca o mănuşă putând să o ia de la capăt iar şi iar cu fărădelegile într-un carusel care merge fără pauze.
Până la urmă şi primarul liberal Gheorghe Udubae a realizat că se luptă cu morile de vânt şi a demisionat speriat să nu ajungă după gratii.
Vicele Gheorghe Gîngu, ajuns primar interimar, se luptă cu morile de vânt. dar nu ştim cât va putea rezista unui sistem putred şi corupt căruia nici Consiliul Judeţean şi nici Prefectura nu par a îi da de capăt. Iar Procuratura a făcut şi ea ce putea să facă. Luna trecută, primarul Gheorghe Udubae şi-a depus demisia pe masa prefectului Radu Renga din cauza administratorului Gheorghe Petrescu, fost secretar al comunei anchetat într-un dosar de corupţie alături de primarul Alexandru Roşu şi ceilalţi angajaţi ai Primăriei Bujoreni. Cu nici o lună până la declanşarea alegerilor locale, toţi angajaţii respectivei instituţii au fost ridicaţi de mascați cu duba.
După câştigarea alegerilor, Gheorghe Uubae a decis să-i mai dea o şansă fostului secretar şi l-a angajat în funcția de consilier personal urmând ca în final să ocupe funcţia de administrator public. Şi noi alături de alţi jurnalişti i-am spus că face o prostie şi că bagă pe dracu în casă sau pune un lup să aibă grijă de o turmă de oi. L-au avertizat şi alţi politicieni locali, dar Udubae lipsit de experienţă administrativă şi credul până dincolo de normal şi-a săpat singur groapa cu acest Petrescu.
Înţelegerea s-a parafat cu un contract de muncă care prevedea şi o interdicţie, una esenţială care a declanşat neînţelegerile dintre cei doi.
Conform legii, paragraf stipulat şi în contractul de muncă, fiind anchetat într-un dosar penal, Petrescu nu are voie să semneze documente administrative, deci nu-şi poate exercita calitatea de administrator public.
La data semnării contractului, Udubae a trecut cu vederea acest aspect, lovitura l-a trezit la realitate în momentul în care Petrescu a refuzat să semneze o serie de documente ce ţineau de lucrările executate în Bujoreni.
Primarul i-a cerut demisia, dar administratorul a refuzat să dea curs solicitării pe motiv că este „inamovibil” deoarece angajarea lui s-a făcut în baza unui contract de muncă în  care se  stipulează faptul că legea nu-i permite să semneze documente oficiale.
În lipsa unei soluţii legale, Gheorghe Udubae şi-a depus demisia pe masa prefectului de Vâlcea în speranţa că juriştii instituţiei vor găsi o cale legală de soluţionare a conflictului.
Juriştii lui Renga nu au găsit soluţia. Primăria a intrat iar în blocaj administrativ. Petrescu a refuzat să-şi dea demisia, cu toate că prezenţa sa în funcţia de administrator nu se justifică, dar se justifică ca interes al său pentru că încasează 40 de milioane de lei lunar fără să facă nimic concret.
Primarul localităţii Bujoreni a ajuns din nou cu demisia pe masa prefectului Radu Renga la finele săptămânii trecute nemairezistând jocurilor murdare, ameninţărilor de acolo şi negăsind sprijin nici la Prefectură, dar nici la partidul din care face parte (PNL), partid din care au făcut parte şi alţi doi foşti viceprimari, actuali consilieri locali în Bujoreni, aliaţi ai lui Petrescu. Administratorul public a declanşat un puci pentru evitarea scoaterii din funcţie, Udubae a preferat să-şi dea demisia decât să ajungă la pârnaie. Penalii din Primăria Bujoreni îşi fac propria lege fără pic de teamă, deşi fac obiectului unei anchete penale. Ei au declanşat un scandal în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Bujoreni când întâlnirea de lucru a degenerat în bătaie.
Potrivit unor surse, consilierii locali Raicu şi Cîrstoiu s-au aliat cu Gheorghe Petrescu, administratorul localităţii cu atribuţii reduse, şi au refuzat să aprobe noua organigramă  propusă de primarul Gheorghe Udubae.
Proiectul permitea deblocarea activităţii prin scoaterea lui Petrescu din funcţia de administrator public. Cei trei au declanşat un scandal care a degenerat în bătaie.Petrescu refuză să renunţe la funcţia de administrator chiar dacă conform reglementărilor legale nu-şi poate duce la îndeplinire obligaţiile prevăzute de fişa postului, respectiv semnarea documentelor administrative. Dar exact acest lucru îi convine de minune pentru că astfel nu îşi asumă nicio responsabilitate.Potrivit regimului impus de gaşa lui Petrescu, primarul Udubae era obligat prin fişa postului să valideze prin semnătura sa contractele şi lucrările încheiate de administratorul Gheorghe Petrescu, cu riscul unei anchete penale. Petrescu îşi umfla astfel veniturile şi reuşea să omoare ariciul cu fundul altuia, adică al edilului Udubae.
Primarul a refuzat si a încercat să scoată din organigramă postul de administrator, singura modalitate de a scăpa de blocajul din Primărie şi de nebunia declanşată de Petrescu, fost secretar al primăriei anchetat într-un dosar de corupţie.
Familia penalului a fost mai tare şi a reuşit să-l facă pe Udubae să-şi dea din nou demisia, de această dată o demisie definitivă. Actualul primar refuză să facă pârnaie din cauza afacerilor dubioase puse la cale de administratorul public. Anticipăm o luptă oarbă şi sălbatică a penalilor care vor dori să ajungă consilier cu atribuţii de viceprimar. Probabil vor încerca să îl scoată din schemă şi pe viceprimarul Gîngu care le încurcă hoţilor socotelile.
Singura şansă a localnicilor de a scăpa de această adunătură coruptă şi coruptibilă este organizarea de alegeri anticipate în Bujoreni concomitent cu încarcerearea unora dintre foştii şi actualii salariaţi şi a unei jumătăţi din Consiliul Local. Dar asta deja ar fi o minune!
Tot într-o minune speră şi corupţii de acolo. Adică în ordonanţă de graţiere şi amnistie!

Traian GUMINSKI