Cătălin Avan, primarul fără statuie

Există în popor expresia “Nimeni nu îţi va face statuie!” şi se referă la cei care muncesc mult, se dedică unei cauze, iar contemporanii lor vor ajunge să le fie profund nerecunoscători. Primarul din Păuşeşti Otăsău nu a alergat niciodată după recunoştinţă, aplauze sau laude. Este unul dintre cei mai modeşti şi muncitori edili pe care i-am cunoscut şi cred că i-am cunoscut pe toţi cei care au condus administraţiile din judeţ în ultimii 20 de ani!

Dar Cătălin Avan mai iubeşte ceva înainte de muncă. Iubeşte foarte mult istoria ţării noastre, dar mai ales a judeţului şi a comunei sale.
Pentru organizarea de excepţie a primului simpozion din Comună dedicat zilei Unirii şi pentru petrecerea ulterioară, pur românească, oferită concetăţenilor săi merită felicitările noastre.
Pentru activitatea administrativă şi edilitară, pentru modul în care schimbă permanent în bine imaginea comunei probabil merită o mică statuie. Poate o vor ridica cândva urmaşii săi şi a celor de acolo care îi recunosc meritele. Dacă nu o vor face nici nu are importanţă pentru un om care a cinstit mereu statuile marilor înaintaşi ai neamului său fără să se gândească niciodată la recunoştinţa oamenilor pentru meritele sale!. (T.G.)