Consiliul Județean Vâlcea a împrumutat bani de la Finanțe pentru finalizarea proiectului “Mirajul Oltului”

Luni, 19 septembrie, a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean care a avut un singur punct pe ordinea de zi. Consilierii judeţeni au aprobat, la propunerea Executivului Judeţean, contractarea unui împrumut în valoare de 5.550.000 lei de la Ministerul Finanţelor Publice din venituri din privatizare, pe o perioadă de 10 ani, pentru finalizarea proiectului „Mirajul Oltului – extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti- Căciulata”.

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean a solicitat votul consilierilor şi a obţinut vot unanim după ce a avut un discurs scurt de 3 minute:„Prin Ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi al ministrului fondurilor europene nr. 1865/24.08.2016/1735/30.08.2016, a fost aprobată Lista proiectelor finanţate prin Programul operaţional regional (POR) 2007-2013 şi Programul operaţional sectorial (POS) Mediu 2007- 2013, pentru care unităţile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile prevăzute la art.71 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013; precum şi unele măsuri fiscal – bugetare şi sumele aferente acestora. Mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în buget a fost aprobat prin Ordinul nr.532/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a art.1 din O.U.G. nr.8/2016, modificat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.2158/2016. Potrivit O.G. nr.8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, împrumuturile se acordă pentru finanţarea cheltuielilor necesare finalizării proiectelor cu valoare de peste 5 milioane euro pe proiect, finanţate prin Programul operaţional regional 2007-2013 şi Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013, în vederea îndeplinirii integrale a obiectivelor şi a indicatorilor acestora”.De asemenea, Executivul Judeţean a mai precizat că: „Prin adresa nr.13360/07.09.2016 a Direcţiei Generale Programe şi Relaţii Externe, se solicită contractarea unui împrumut în valoare estimată de 5.559.606,77 lei numai pentru proiectul „Mirajul Oltului-extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata”, pentru care, potrivit ultimei situaţii de lucrări transmise de constructor, necesarul de fonduri pentru finalizarea lucrărilor este de 5.486.606,77 lei, inclusiv TVA, la care se adaugă 27.000 00 lei, reprezentând restul în cadrul contractelor de servicii (audit şi promovare), precum şi cotele legale, în sumă de aproximativ 46.000,00 lei. Din bugetul propriu al judeţului Vâlcea se va asigura integral plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului”.