Consilierul Grigore Crăciunescu “insistă” cu faptele bune

Consilierul municipal Grigore Crăciunescu solicita, în vară, executivului primăriei să mărească spaţiile verzi cu destinaţia parcuri în oraş. În expunerea sa de motive el arăta că Râmnicu Vâlcea a pierdut prin construcţia centrului comercial Mall din centru şi a unei benzinării în cartierul nord spaţii verzi, că în prezent oraşul are o suprafaţă verde sub cea normală pentru numărul de locuitorii.

Printre altele, consilierul liberal a propus ca o parte din terenul aparţinând Colegiului Forestier din cartierul Nord să fie amenajată ca un parc, eventual cu locuri de joacă pentru copii.
La ultima şedinţă de Consiliu Local din acest an executivul a solicitat consiliului aprobările necesare pentru trecerea acestui tern în domeniul privat al primăriei spre a demara procedurile necesare documentaţiei necesare construcţiei parcului.
Grigore Crăciunescu a mulţumit în şedinţă primarului Mircia Gutău spunând că este bucuros că acesta a înţeles în cele din urmă că trebuie să ţină cont şi de propunerile consilierilor liberai aflaţi în opoziţie.
Populaţia din cartierul Nord se va bucura dacă primăria va urgenta şi va reuşi amenajarea parcului în prima parte a anului viitor. (T.G.)