Comuna Muereasca fructifică potențialul turistic

Primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu, face tot posibilul ca potențialul turistic al localității să fie fructificat la maximum. Mii de turiști vin anual pentru a vizita celebra Mănăstirea Frăsinei și infrastructura rutieră trebuie să fir la standarde moderne. După ce calea de acces către lăcașul monahal a fost rezolvată, alte drumuri de interes local se vor moderniza în perioada imediat următoare. Și, mai mult ca sigur, o parte importantă a pelerinilor care tranzitează Muereasca vor vrea să își cumpere proprietăți în zonă. În mod normal o să apară și mai multe unități de cazare în zonă și bugetul local o să fie consistent în următorii ani. Și nu este singura facilitate de care vor beneficia familiile care doresc să se mute la Muereasca. Toate unitățile de învățământ din comună au fost dotate sau urmează să fie dotate cu mobilier nou, table inteligente și cabinete de specialitate. Așa că, dacă vă doriți o proprietate în comuna aflată la o distanță de 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea va trebui să vă grăbiți pentru că prețurile terenurilor și ale imobilelor se vor mări considerabil în următoarea perioadă.