Comuna Galicea se pregătește de inundații

Și comuna vâlceană Galicea a fost grav afectată de precipitațiile abundente căzute în vara acestui an. Grație lucrărilor de regularizare a Iazului Morii, s-a evitat inundarea caselor și terenurilor din zona Gelepu (peste 15 case). De asemenea, nu s-au mai inundat străzile Pinilor, Frasinilor, Hotarului, Stejarilor, Gledicei, Parului, Teodorești, Dragomirești, Teianca, Aurului, Stejarului (Br Vale), Miulești, Florilor. Datorită lucrărilor de betonare a șanțurilor de la drumurile județene, nu s-au mai inundat zonele Cămin Cremenari-Biserică, Moara Cremenari-Mitroești, ulița Țarinii-canal Silică, zona Pâslaru-canal Șoaica (Br Vale), zona Poliție-canal Mărăcine, zona Olănescu-ulița Ceaușeștilor. În fine, datorită lucrărilor de curățire/ profilare a șanțurilor nu au mai fost inundații în satul V Râului. Mărăcine a promis că astfel de lucrări de prevenire a efectelor inundațiilor vor continua la Galicea. Și s-a ținut de cuvânt.
“Trebuie să mai arătam și din ce facem….pentru că facem! Pe lângă lucrările de infrastructură, ne ocupăm și de curățirea și decolmatarea canalelor de desecare pentru a preîntâmpina inundarea riveranilor și proprietăților din amonte!”, spune edilul de la Galicea.