Comuna Costeşti trebuie să devină atractivă pentru turismul ecumenic

Turismul ecumenic este unul dintre domeniile şi una dintre nişele cărora noi, vâlcenii, trebuie să le acordăm atenţie, pentru că avem ce să punem în valoare. De exemplu mănăstirile din Vâlcea pot face parte dintr-un traseu de turism ecumenic. Dacă într-un asemenea traseu turistul poate vedea şi altceva cu atât mai bine. Comuna Costeşti este un punct de atracţie pentru acest gen de turişti, dar din păcate nu este cunoscut, nu are suficientă reclamă nici măcar în ţara noastră, ce să mai spunem de exterior. În acest loc binecuvântat un turist poate vedea muzeul Trovanţilor, unic în Europa, dar şi un parc natural naţional, Buila-Vânturariţa, plin de trasee turistice şi străbătut de Cheile Bistriţei.
Pentru turistul ecumenic sunt atractive cele două mănăstiri, Bistriţa şi Arnota, la care se adaugă alte 10 biserici şi două schituri care, împreună, compun reperele unui traseu ecumenic de mare interes. li se adaugă Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul, denumită şi Peştera Liliecilor, necropola hallstattiană de la Bistriţa şi Ferigile, stabilimentul băilor din Costeşti şi crucile de piatră din Cheile Bistriţei. (T.G.)