Cine îi acoperă pe ucigaşii în halate albe!? Drama tânărului Bogdan Neagu care şi-a pierdut tatăl din incompetenţă

În spitalele noastre sute de oameni au fost mutilaţi, ucişi, infectaţi, operaţi de mântuială, lăsaţi infirmi. Şi medicii vinovaţi nu au păţit absolut nimic. Colegiul Medicilor este o organizaţie depăşită al cărui singur scop pare a fi acoperirea cazurilor de malpraxis. Iar procurori şi judecători corupţi sau incompetenţi devin complicii acestor ucigaşi în halate albe.

Povestea tânărului Bogdan Neagu este absolut adevărată, a fost relatată sub diverse forme de presa locală. Dar cel mai bine poate fi înţeleasă din povestea fiului ce şi-a văzut tatăl ucis, poveste citită deja de sute de oameni pe postarea sa de pe facebook. O reluăm într-o tentativă de sensibilizare a parlamentarilor care pot şi trebuie să schimbe legislaţia din domeniu în aşa fel încât cei care ucid să plătească cumva.
“Bună ziua,
Deoarece niciodată nu am reuşit să expun în detaliu drama prin care am trecut (şi încă mai trec), am luat decizia de a o detalia.
În 2008, mai precis în data de 15-01-2008, mă întorceam cu tatăl meu din Austria unde am fost să-şi cunoască nepoata care tocmai se născuse.
Deoarece tatălui meu urma să i se termine concediul de odihnă şi urma să meargă într-o deplasare cu serviciu in zona Ciunget (în munţi) şi condiţiile meteo nu erau tocmai bune, tatăl meu a hotărât să meargă la SJU Vâlcea pentru a se interna (obiectivul fiind de a obţine un concediu medical). Mergând la spital în data de 15-01-2008 a obţinut promisiunea unui medic de la secţia Medicală (boli interne) că pe data de 16-01-2008 îl va interna (menţionez că nu ştiu de existenţa vreunei sume de bani dată de tatăl meu acestui medic). Pe data de 16-01-2008 tatăl meu se prezintă la acest medic şi este internat pe sectia medicală cu diagnosticele: Discopatie vertebro-lombară, HTA St.1/2, Spondiloza Toracală, hipoacuzie de percepţie. În data de 17-01-2008 tatălui meu i se fac mai multe investigaţii medicale de diferite specialităţi, cardiologie, ORL, cardio vascular, analize de laborator, etc., investigaţii medicale care au fost în parametrii normali şi care nu scot în evidenţă vreo afecţiune gravă sau vreo boala gravă şi se prescrie, recomandă, un tratament injectabil şi altul pe cale orală.
În data de 20-01-2008 în timp ce tatăl meu era internat începe să facă febra şi să aibă dureri la nivelul coapsei stângi. Până la data de 24-01-2008 starea de sănătate a tatălui meu se degrada văzând cu ochii. Până la această dată, febra nu a scazut sub 39*C . Văzând acest lucru am mers să cer detalii despre situaţia tatălui
meu, explicaţia fiind că “se schimbă geamurile la spital şi este posibil ca tatăl meu să fi stat pe coridor şi să fi răcit”. Deoarece nu ştiam prea multe despre ce înseamnă spital, medici şi boli am mers pe încredere în specialist (medic). În data 27-01-2008 mergând la spital (ca în fiecare zi), găsindu-l pe tata cu febră mare
(care persista din data de 20-01-2008) şi transpirat, l-am rugat să se ridice din pat să îl schimb. Atunci am constatat că tatăl meu nu mai avea echilibru şi că nu se poate deplasa deoarece îl durea foarte tare piciorul şi coapsa stângă. Cu ajutorul meu l-am schimbat de pijamale şi am mers să caut medicul să-mi explice
ce se întâmplă cu tatăl meu. Deoarece era seară, nu am găsit medicul şi nimeni nu mi-a dat explicatii, am luat decizia ca a doua zi să merg şi să caut medicul.
A doua zi nu am mers la prima oră la spital deoarece cum ştie orice pacient sau aparţinător până nu se fac rapoartele de gardă şi vizitele pacienţilor, nu eşti lăsat ca aparţinător să intrii în secţie. În jur de ora 11:00, când mă pregăteam să mă duc la spital, pe tatăl meu l-a adus acasă un taximetrist care l-a ajutat să ajungă până la uşa. A ajuns acasă cu o prescripţie medicală şi cu un bilet de ieşire din spital (menţionez că starea febrilă nu dispăruse) pe care scrie ca şi recomandare: control periodic, tratament conform reţetei prescrise şi regim. Am mers la farmacie de unde i-am cumparat medicamentele prescrise cu bani deoarece la acea dată nu mai existau fonduri şi nu a putut fi eliberată compensat acea reţetă (spun asta deoarece am fost acuzat că nu am cumpărat medicamentele prescrise pentru ca în baza casei de asigurări de sănătate nu figurează ca şi folosită reţeta compensată). Am chemat o asistentă medicală să-i facă injecţiile, dar în momentul când a văzut starea
tatălui meu şi cât de inflamată era zona coapsei, a refuzat să-i facă injecţia cu menţiunea: “Vecine, îmi pare rău, dar dacă eu îţi fac injecţia, mă mănâncă puşcăria pentru că aici se vede clar că este o infecţie nenorocită”. În acel moment am aflat că este vorba de ceva grav.
L-am rugat pe tatăl meu să ne întoarcem la spital. Tatăl meu a refuzat, spunând că stă în acea seară acasă şi ia partea de pastile şi dacă a doua zi se va simţi la fel de rău mergem atunci la spital.
Pe data de 29-01-2008, în jur de ora 17:00, am sunat la ambulanţă deoarece tatăl meu se simţea rău şi febra creştea. Am ajuns la spital în jur de ora 18:00 unde am fost plimbaţi pe la toate secţiile spitalului şi pe la spitalul nr. 2 unde i s-au pus mai multe diagnostice (ulterior aflând că acele diagnostice au fost greşite.
Într-un final, în jur de ora 1:30 la data de 30-01-2008, tatăl meu este internat pe secţia ortopedie cu diagnostic de erizipel, dermatită de contact, etc. şi i se pune piciorul stâng în gips. Mergând la UPU să i se pună piciorul în gips, asistentul care monta aparate gipsate ne-a intrebat dacă l-a văzut medicul, eu am spus că
odată ce avem fişa şi recomandarea scrisă a medicului să-i pună aparatul gipsat, înseamnă că l-a văzut. Următorul lucru ne-a lăsat cu gura cascată, asistentul spunând: “Păi şi el nu a văzut că este vorba de o infecţie?” şi a mai zis ironic: “Dacă medicul a zis, eu trebuie să fac”, punându-i piciorul în gips tatălui meu.
Tatăl meu a rămas internat pe acea secţie. Menţionez că în tot acest timp, tatălui meu nu i s-a făcut nici un fel de tratament sau analiză decat controale vizuale şi palpări.
Pe data de 31-01-2008 m-am deplasat la Mediaş pentru a o lua pe mama mea care a venit din Austria cu trenul. În zona Bujoreni, la întoarcere, am fost sunaţi de către sora mea care ne-a zis să mergem direct la spital pentru că tatăl meu a fost transferat la secţia ATI deoarece îi scăzuseră foarte mult funcţiile vitale.
Ajungând la spital, am constatat că se întrunise o comisie medicală, dar în schimb nu am fost informaţi ce se întâmplă cu tatăl meu şi nici ce urmează să facă.
Întrebând un medic şef de secţie şi în acelaşi timp profesor universitar (are atâtea diplome şi funcţii de crezi că este cel mai bun) ce se întâmplă cu tatăl meu, nu am primit niciun răspuns, ba mai mult, am fost ignorat. Văzând acest lucru, am cerut transferul tatălui meu, către un spital din Bucureşti, după aproximativ 4 ore de când tatăl meu a ajuns la secţia ATI şi nimeni nu-mi explica ce se întâmplă. Tot acel medic renumit vine şi mă întreabă: “Unde vrei, mă tată, să-l duci la Craiova lângă casă sau la Bucurelti?” (Fiecare înţelege cum vrea, dar eu am înţeles că se ştia că tatăl meu va muri). Am decis că la Bucureşti este mai bine (de parcă eu ştiam ce are tatăl meu şi unde trebuie să merg cu el). În jur de ora 14:30 am obtinut transferul către Floreasca.
Ce mai este de menţionat, pentru că am fost acuzat că am refuzat o intervenţie chirurgicală, vă spun că nu am ştiut şi nu am fost informat, şi nu există vreun refuz din partea mea sau a tatălui meu în ceea ce
priveşte această decizie a medicilor (deci aceasta decizie de intervenţie chirurgicală nu a existat).
Am fost trimişi la Băcureşti unde am ajuns în jur de ora 19:00 în data de 31-01-2008 cu o ambulanţă Dacia brek decât cu asistent (cu toate că starea tatălui meu era una foarte gravă).
La Floreasca nu s-a ţinut cont de nici o investigaţie de la Vâlcea, deoarece erau numai diagnostice eronate, ba mai mult, a fost trimis cu suspiciune de leucemie granulocitară diagnostic total eronat.
După investigaţii ample s-a ajuns la concluzia că tatăl meu se afla în şoc toxico-septic (septicemie) şi se ia decizia de a intra în sala de operaţii pentru a se intervenii chirurgical. La ora 22.00 a început intervenţia chirurgicală. În jur de ora 2.30 pe data de 01-02-2008 o asistentă de la blocul operator ne aduce
la cunoştiinţă că s-au exteriorizat circa 2 litri puroi coapsă din piciorul stâng şi că urmează să i se facă incizie pe coapsa dreaptă deoarece s-a extins foarte mult colecţiile lichidiene (puroi). În jur de ora 03.00 tatăl meu a fost transferat la secţia ATI a spitalului Floreasca cu şanse 0 de supravieţuire, unde a şi decedat la ora 03.30 în urma unui stop cardio-respirator sub ventilaţie mecanică. Deci tatal meu a avut o Fasceită necrozantă cu stafilococ auriu de care nu a fost tratat la SJU Vâlcea şi din cauza căreia a făcut şoc toxico septic (septicemie) şi a decedat.
Acestea sunt nenorocirile de care am avut parte eu şi familia mea. În viitorul apropiat o să mai public şi ce s-a întâmplat după decesul tatălui meu şi o să vă explic în detaliu cum se încearcă ca vinovaţii de moartea tatălui meu
să fie scăpaţi şi să nu răspundă pentru faptele lor, cât şi ajutorul pe care îl au din partea organelor judiciare.
Cum sunt călcat în picioare de 10 ani de către PROCURORI şi cum INML-ul îi ajută să scape”.
Bogdan Neagu este doar unul dintre vâlcenii care văd cum un sistem putred şi corupt ascunde ucigaşii în halate albe. Personal, dacă aş crede în forţa blestemului, i-aş blestema zi şi noapte pe aceşti ticăloşi să ajungă să îşi vadă şi ei părinţii sau copii ucişi. Pentru că sunt însă unul din credulii care mai speră într-o justiţie corectă, scriu însă acest articol având convingerea că cei care strigă prin pieţe “DNA să vină să vă ia!”, o vor face într-o zi cu trimitere la ucigaşii în halate albe!

Traian GUMINSKI
Foto sursa Facebook Bogdan Neagu