Ce nu ştiu cei care îl aplaudă inconştienţi pe Iohanis

Băiatul unui primar pesedist din Vâlcea are o expresie pe care o foloseşte des pe facebook atunci când se referă la susţinătorii preşedintelui ţării. Le spune “odihniţii”.

La început nu îl înţelegeam, dar treptat am văzut că mulţi din aceşti oameni care se agită pe reţele, prin emisiuni, unii şi prin publicaţiile locale au o minte total odihnită, sunt oameni care ori nu au ce face, ori nu au loc de muncă ori nu au probleme mai importante şi se agită brusc din orice cred ei că ar putea arăta că neamţul este un preşedinte corect, că DNA este Dumnezeul ţării şi că Guvernanţii lui Dragnea sunt nişte ticăloşi.
Mari jurnalişti “independenţi” nu spun maselor pe care încearcă să le manipuleze nişte adevăruri simple. Cum ar fi următoarele:
1. Întreţinerea unui deţinut costă statul, iar costurile sunt extrem de mari. Anul trecut la Penitenciarul Aiud au fost cheltuiţi în medie 4074 de lei lunar cu fiecare deţinut.
2. În medie în ţările Uniunii Europene un deţinut petrece 9 luni închis pentru faptele sale în timp ce în ţara noastră petrece peste 5 ani.
3. Pedepsele lungi cu detenţia fac imposibilă ulterioara recuperare a deţinuţilor.
4. Deţinuţii în vârstă riscă să moară în detenţie, iar cheltuielile de înmormântare trebuie suportate tot de stat, deţinuţii în vârstă au nevoie de tratamente medicale mai costisitoare şi mai dese care trebuie plătite tot de stat.
5. Populaţia nu a citit textul ordonanţelor pentru a înţelege exact că statul urmăreşte recuperare a prejudiciilor dar şi eliberarea unor cazuri speciale.
6. Nenumăraţi funcţionari publici, primari şi viceprimari au fost acuzaţi de abuz în serviciu şi de conflict de interese pentru nişte fapte hilare, iluzorii sau fabricare, iar presa din Vâlcea ştie exact aceste lucruri şi probabil situaţia este similară în fiecare judeţ.
7. Condiţiile din puşcăriile din România sunt printre cele mai rele din lume, deţinuţii sunt ţinuţi înghesuiţi în condiţii improprii, chinuiţi. Nu există destule penitenciare pentru femei.
8. Doar 15 % din deţinuţi sunt scoşi la muncă statul putând recupera nişte beneficii din aceste munci.
9. Mii de familii din România au fost afectate de închiderea unui membru de al lor şi trebuie să facă eforturi financiare uriaşe pentru a îi trimite pachete, a îl susţine în penitenciare şi a îl vizita. Toate aceste familii, inclusiv cele care nu mai au pe nimeni acum în detenţie, dar care au avut, vor deveni extrem de apropiate de PSD tocmai datorită circului ce îl fac cei care se împotrivesc graţierilor!
10. Procuroii nu sunt nişte cavaleri care lupta benevol pentru dreptate sunt nişte oameni care câştigă bani, de multe ori salarii imense, prime, recompense şi decontări de cheltuieli pentru că aduc acuzaţii unor alţi oameni şi pentru că cer închiderea acestora. De multe ori pentru a rezolva dosare au băgat oameni absolut nevinovaţi în puşcării pe mulţi ani! Ei au avansat, iar acei oameni au avut vieţile distruse pe veci!

Traian GUMINSKI