Bătrână din Râmnic salvată de pompieri

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi miercuri, 9 decembrie, pentru deblocarea unui apartament, în mun. Rm. Vâlcea, str. Ferdinand. După efectuarea manevrelor de deblocare, a fost găsită proprietara, în vârstă de 82 ani, căzută lângă pat. Pacienta a fost preluată de un echipaj al SAJ Vâlcea şi transportată la […]

Read more

Accident la Horezu

Ionuţ B., de 28 de ani, din com. Sineşti, a condus ieri un autoturism pe DN 67 – Horezu, iar la km. 153 + 700 m, pe fondul nepăstrării distanţei suficiente faţă de autoutilitara care circula în faţa sa, condusă de Florin C., de 43 de ani, din mun. Bucureşti, a intrat în coliziune faţă–spate cu aceasta. Din accident a […]

Read more

Pomi de Crăciun confiscaţi

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul pentru Prevenirea şi Combaterea Delictelor Silvice, în colaborare cu specialişti din cadrul Gărzii Forestire Rm. Vâlcea, au organizat şi desfăşurat marţi, 8 decembrie, activităţi de verificare a legalităţii transportului materialului lemnos şi a pomilor de Crăciun, în zona Brezoi – Voineasa. Cu acest prilej, aceştia au identificat pe drumul comunal Ciunget – […]

Read more

Tânăr din Călimăneşti, hoţ de butelie

Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Oraşului Călimăneşti au efectuat marţi, 8 decembrie, cu operativitate mai multe investigaţii, care au condus la descoperirea unei infracţiuni de furt sesizată organelor de poliţie. Astfel, s-a stabilit faptul ca la data de 6 decembrie, în intervalul orar 13.00 – 15.00, Adrian P., de 25 de ani, din oraşul Călimăneşti, a pătruns în locuinţa […]

Read more

Razii în piețele vâlcene

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice, în colaborare cu inspectori din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au efectuat azi, 8 decembrie, marți, controale în patru pieţe agroalimentare din judeţ, precum şi la 28 de societăţi comerciale. Acţiunile efectuate de aceştia au ca scop verificarea legalităţii activităţilor economice, combaterea evaziunii […]

Read more

Intervenția specializată a structurilor de ordine și siguranță publică la o mașină capcană

Azi, 8 decembrie, în cursul dimineții, în zona Pieței Mihai Viteazul din municipiul Cluj- Napoca, în baza unui scenariu, efective aparținând structurilor de ordine și siguranță națională din județul Cluj au intervenit pentru gestionarea unei situații cu grad ridicat de risc, la o mașină capcană identificată în zonă. Reamintim că această simulare face parte din ,,Exerciţiul de pregătire a efectivelor […]

Read more

Case mistuite de flăcări la Bujoreni şi Lădeşti

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al judeţului Vâlcea s-au luptat în zilele de 5 şi 6 decembrie cu flăcările în comuna Bujoreni şi comuna Lădeşti. Un alt incendiu la o magazie a izbucnit în comuna Runcu. În comuna Bujoreni, sat Olteni, Un incendiu a izbucnit în gospodăria lui Ion T. Flăcările s-au declanşat la o casă de locuit, […]

Read more

DN 7 blocat de 4 ore, Iohannis în coadă

Trei tiruri şi un autoturism au fost implicate în accidentul de azi dimineaţă de pe DN 7, la Km 207, între Călimăneşti şi Brezoi. Patru peroane au fost accidentate grav. La această oră, cu o macara de la Drumurile Naţionale se încearcă deblocarea drumului. Preşedintele Klaus Iohannis se află în coloană. “Trei tiruri şi un autoturism au fost implicate în […]

Read more

Reţinut pentru furt din autoturisme

În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Rm. Vâlcea, la data de 3 decembrie, în jurul orei 14.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Mun. Rm. Vâlcea, în colaborare cu poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J Vâlcea, au efectuat un număr de patru percheziţii domiciliare la P. D., de 40 de ani şi I. F., de 23 de ani, […]

Read more

A furat o maşină din incinta unei societăţi

Un bărbat a comis în luna iulie, o infracţiune de furt a unei autoutilitare de pe raza comunei Păuşeşti – Măglaşi, de la sediul unei societăţi comerciale. În urma cercetărilor efectuate, acesta a fost identificat la sfârşitul lunii noiembrie, pe raza mun. Bucureşti, împotriva sa luându-se măsura reţinerii pentru 24 ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută […]

Read more
1 252 253 254 255 256 258