Care sunt localitățile din Vâlcea cu restricții de circulație pentru cei nevaccinați

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea au aprobat pe 8 octombrie 2021 aplicarea măsurilor pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 în localitățile din județ în care rata de incidență cumulată din ultimele două săptămâni este peste pragurile de 2, 3, 4, 6 și 7,5 cazuri noi de îmbolnăvire la mia de locuitori.
Astfel, printre alte măsuri, membrii CSJU Vâlcea au aprobat ca în localitățile din județ în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, să se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice deschise.
”Totodată, indiferent de incidența înregistrată, rămâne în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție la locul de muncă și în toate spațiile publice cu potențial de aglomerare (piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, mijloace de transport în comun, spații comerciale, săli de așteptare, gări, autogări, stații de transport în comun și spații de comerț pentru produse meșteșugărești sau artizanale), în timp ce în localitățile în care incidența cazurilor de îmbolnăvire este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică de 6/1.000 de locuitori, purtarea măștii de protecție este obligatorie și în jurul unităților de învățământ (pe o rază de 50 de metri).
De asemenea, în localitățile care au rata de incidență mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică de 7,5/1.000 de locuitori se vor aplica măsurile referitoare la interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00. Excepție de la această măsură fac persoanele cu schemă de vaccinare completă, cele care au trecut prin boală și cele care se deplasează în interes profesional, pentru urgențe medicale, se află în tranzit sau efectuează călătorii care pot fi dovedite prin bilet sau alte modalități de achitare a călătoriei sau se deplasează pentru îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie. Aceste situații trebuie însă justificate fie prin prezentarea certificatului verde (persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală), fie printr-o declarație pe propria răspundere/adeverinţă de la angajator. În localitățile cu incidență mai mare de 7,5/1.000 de locuitori, această măsură se aplică pe tot parcursul săptămânii.
Programul de funcționare al magazinelor pentru localitățile cu incidență mai mare 6/1.000 este între orele 05.00-22.00, iar activitatea cu publicul în restaurante, baruri, cafenele, la interior și la terase este permisă între orele 05.00-24.00.