Cadastrarea gratuită de la Bujoreni este în impas

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a anunţat că a publicat, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul de participare cu numărul CN1033469 – „Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor în 297 UAT-uri” prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din Romania”. Printre cele 297 UAT-uri se numără și comuna Bujoreni (Lotul 287). Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. Procedura va fi finalizată cu încheierea unui contract multianual/lot pentru o perioada de 592 zile. Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost data de 13.09.2021, ora 15:00.
Primarul localității, Gheorghe Gângu, a adresat rugămintea către societăţile comerciale de cadastru sau către cadastriştii autorizaţi să depună oferte pentru Bujoreni. Primăria Bujoreni a promis tot sprijinul câştigătorului, în condiţiile legii, pentru efectuarea cât mai rapidă a cadastrului sistematic al comunei şi a proprietăţilor private şi publice. Trebuiemenționat că Primăria Bujoreni a efectuat, cu fonduri proprii, GIS-ul localităţii, care le va fi de mare folos celor care vor veni să facă această cadastrare. Din păcate, însă, managerul proiectului a anunțat că s-a înscris o singură firmă care nu a depus oferta tehnică și licitația s-a anulat, urmând ca, cel mai probabil, să se reia procedura. Explicația poate să fie una singură, fiind vorba despre bani europeni, este nevoie de lucrări fără greșeală, lucru care îi sperie pe cadastriști.