Campanie umanitară în localitatea PERIȘANI-VÂLCEA

În anul sărbătoririi Marii Uniri, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești organizează Caravana medicală „Uniți sub tricolor prin sănătate”, un proiect la nivel național aprobat și susținut de către Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale.

Campania umanitară se desfășoară în perioada iunie-decembrie 2018 în localități din județele Argeș, Vâlcea și Dâmbovița, iar în luna august echipa medicală va fi prezentă în comuna Perișani, comună situată în nord-vestul județului Vâlcea, având peste 2400 de locuitori. Astfel, sâmbătă, 25.08.2018, între orele 900-1600, o echipă din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești condusă de comandantul spitalului, colonel medic Guiță-Alexandru Gigel, va fi prezentă în comuna Perișani cu medici în specialitățile medicale: medicină internă, medicină de familie, ortopedie, stomatologie cardiologie, pneumologie, , O.R.L., psihiatrie, A.T.I, și un ofițer psiholog. Asistența medicală de urgență va fi asigurată de Compartimentul Primiri Urgențe iar suportul logistic va fi asigurat de personalul încadrat în managementul calității, comunicare și relații publice, informatică și administrativ. Locul de desfășurare al acestei acțiuni este Școala Profesională Perișani, din localitate. Prin această campanie umanitară, echipa noastră urmărește să vină în sprijinul locuitorilor prin oferirea ideii de prevenție, control medical în regim ambulatoriu gratuit, recomandare și scrisoare medicală.