Campania “Şcoala siguranţei Tedi”, în şcolile vâlcene

Programul Şcoala Siguranţei se va desfăşura pe tot parcursul anului şcolar 2015-2016 şi are ca scop informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii, prin metode educative specifice vârstei lor.

Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii desfăşoară împreună ISJ Vâlcea Campania “ Şcoala siguranţei Tedi” în 13 unităţi de învăţământ din localităţile Râmnicu Vâlcea, Stroeşti, Bujoreni, Mateeşti, Drăgăşani, Sălătrucel, Călimăneşti, Berislăveşti, Sineşti, Mihăeşti, Păuşeşti Măglaşi, activităţile concentrându-se pe identificarea potenţialelor riscuri, prezentându-le elevilor şi părinţilor acestora pericolele care îi pot afecta pe cei mici, acasă, la şcoală sau în vacanţă, precum şi modalităţile de prevenire.
La activităţile derulate până în prezent au participat poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, poliţiştii de proximitate, un reprezentant sau directorul unităţii de învăţământ, consilierul educativ sau psihologul şcolii.
Elevilor le-au fost expuse principalele reguli de conduita la şcoală, pe drumul spre şi de la şcoală spre casă, acasă când sunt nesupravegheaţi de adulţi şi utilizarea telefonului, internetului şi apelarea numărului unic de urgenţă 112.
Copiii au fost implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române, iar Tedi asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi.
La finalul programului, copiii vor fi capabili să identifice situaţiile de risc  la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.
Activităţile educative desfăşurate în cadrul programului Școala Siguranței Tedi vizează siguranţa în drum spre şcoală, siguranţa în şcoală, acasă şi în vacanță .
Activităţile se desfăşoară pe baza materialelor educaţionale şi a scenariilor didactice din cadrul programului Școala Siguranței Tedi. Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.
Deşi foarte emoţionaţi de prezenţa reprezentanţilor poliţiei, copii au reuşit prin sinceritatea lor şi modul destul de matur de a discuta să impresioneze pe toţi cei prezenţi şi au răspuns fără ezitare întrebărilor venite din partea adulţilor, spunând răspicat că doar împreună cu ei vor reuşi să aleagă drumul drept în viaţă.
În continuare vor urma activităţi de informare în rândul cadrelor didactice şi un concurs unde cei mai buni elevi vor fi premiaţi.

Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii