Budeşti – o localitate care înflorește de la an la an

Este dimineaţa zilei de 10 octombrie 2019, ziua în care în Parlament se votează o moţiune de cenzură.

Recitesc textul acesteia precum şi principalele declaraţii din ultimele zile ale celor care critică Guvernul Dăncilă, care doresc dispariţia PSD şi îmi vine o idee. Îl sun pe unul din cei mai transparenţi primari liberali din Vâlcea, un om care sigur nu ar trăda PNL şi nu ar accepta să candideze din partea altui partid indiferent de avantaje materiale de moment. Aleg un primar bun de care sigur PSD are motiv să se teamă în locale şi pe care nu îl poate învinge nici într-un tur nici în două.
Este primarul comunei Budeşti, localitate limitrofă Râmnicului.
Ion Vlădulescu este la birou, nici nu mă aşteptam altfel, deşi încă nu este nici 7.30.
Îl întreb cum merg lucrările şi dacă mai este un şantier la el în comună:
“Bineînţeles că este. Vremea este frumoasă şi avem în mai multe locuri lucrări în plină execuţie. Pregătim documentaţia şi pentru alte licitaţii şi avem deja încheiate unele din ele”.
Reţeaua de drumuri se modernizează în continuare, comuna este în expansiune economică, demografocă şi imobiliară. Unităţile de învăţământ la fel. Se lucrează pe PNDL la Grădiniţa cu program normal din centrul comunei.
Zece drumuri de interes local sunt în program de modernizare şi asfaltar: trei dintre acestea în satul Bercioiu, un drum în satul Ruda, altul în Bârseşti, trei drumuri în Barza şi alte două în Budeşti.
Primarul Ionel Vlădulescu spune că se află în procedură de reluare a licitaţiei publice investiţia privind reţeaua de canalizare în satele Racoviţa şi Linia.
„Lucrăm la Grădiniţa cu program normal Budeşti, investiţie finanţată prin PNDL 2. De curând au demarat lucrările la podul Sîmnic, punctul Androneşti. Şi această lucrare se execută tot pe PNDL 2. De asemenea, tot pe PNDL 2 vom moderniza drumul Izlaz-Barza şi vom ridica un nou pod. În prezent, se află în procedură de licitaţie proiectul privind modernizarea, dotarea şi extinderea şcolii Budeşti cu clasele V-VIII”, spune primarul.
Acest primar PNL a reuşit să dezvolte infrastructura comunei în condiţiile în care PSD deţine preşedenţia Consiliului Judeţean şi tot PSD se află la Guvernare.
Comuna Budeşti a primit mai multe fonduri în ultimii ani decat a primit în zece ani dinainte de ultimele alegeri.
Nimeni nu a judecat după culoarea politică a primarului, nimeni nu a respins un proiect bun al administraţiei din Budeşti. Licitaţiile au fost corecte, primăria este mulţumită de calitatea lucrărilor. Primarul va fi reales fără îndoială de cetăţeni anul viitor localnicii fiind mulţumiţi de ce se întâmplă. Deşi există acum, la ora la care scriu, a doua zi după votarea moţiunii, toate şansele ca investiţiile să fie stopate, ca banii pentru lucrările executate să nu mai vină de la Guvern şi ca firmele de construcţii să nu se prezinte la licitaţii sub teama că nu-şi vor încasa contravaloarea lucrărilor.
Primarul liberal Ion Vlădulescu are toate motivele să se teamă de deciziile pe care le va lua un Guvern liberal sau unul de tehnocraţi numit de Klaus Iohannis.

Traian GUMINSKI