Bogdan Ţigaret şi-a depus candidatura

Azi am câştigat pariul cu Bogdan Ţigaret. În urmă cu zece zile i-am spus că nesimţiţii din Primăria Râmnicului nu îi vor da aprobare să îşi strângă semnăturile în oraş pe străzi, decât când nu nu va mai avea nevoie de ea sau în ultima zi în care acestea se mai pot strânge. Exact aşa s-a întâmplat.

Candidatul independent la un loc în Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a depus vineri, 22 aprilie, aproape 1.300 de semnături la Biroul Electoral al Circumscripţiei Nr. 1 Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, cu 200 mai mult decât avea nevoie potrivit prevederilor legislaţiei în domeniu. Chiar înainte de a intra pe poarta Şcolii “Take Ionescu” a primit un telefon de la Vasile Avram, şeful corpului de control al primarului prin care era invitat, pe un ton zeflemist, să se prezinte pentru a-i fi înmânată aprobarea amplasării unui birou mobil pentru strângerea de semnături. Râmnicenii care au avut de a face cu acest ipochimen de funcţionar şi care l-au înjurat copios pentru deciziile sale de multe ori imbecile şi pentru atitudinea sa de vătaf, vor scăpa însă peste puţin timp de el. Indiferent care dintre candidaţii favoriţi va ajunge primar, Avram nu v-a mai fi păstrat în post.
Iar tinerii şi nu numai ei, îl vor vota pe independentul Bogdan Ţigaret, şi vor trimite în Consiliul Local prin vot un om corect, muncitor şi cinstit!