Biserica Sfântul Dumitru din Râmnicu Vâlcea a fost resfințită

Sf Dumitru
Duminică, 8 noiembrie 2015, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sfântul Dumitru din Râmnicu Vâlcea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit și Slujba de resfințire a bisericii parohiale, de curând restaurată.
La slujbă au participat mai mulți preoți și diaconi, dar și o mulțime însemnată de credincioși, care s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți cei care s-au ostenit cu înfrumusețarea Casei lui Dumnezeu, unora dintre aceștia fiindu-le înmânate diplome de vrednicie. În curând ,, Eveniment Vâlcean,, va publica un amplu material despre acest lăcaş de cult, istoria lui şi importanţa pentru comunitatea din Râmnicu Vâlcea. Demersul nostru pentru prezentarea detaliată a locaşurilor de cult din Vâlcea are ca scop conservarea tradiţiilor creştine din zona noastră şi aducerii tineretului alături de vechea credinţă strămoşească ! ( T.G.)