BĂRBAT DIN SERBIA, DEPISTAT LA MUNCĂ FĂRĂ FORME LEGALE PE RAZA JUDEȚULUI VÂLCEA

Poliţiştii de imigrări din Vâlcea, în urma unei acțiuni, au depistat un bărbat din Serbia care desfășura activități lucrative fără forme legale la o societate comercială din domeniul panificație. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare sub escortă şi institută măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni. Față de reprezentanții societății comerciale a fost aplicată sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 20.000 lei.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al Judeţului Vâlcea, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au desfăşurat în după-amiaza zilei de ieri, 22 noiembrie a.c., o acţiune pe linia prevenirii și combaterii muncii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din Serbia, care a intrat legal în România însă, nu a respectat scopul șederii și desfășura activități lucrative fără aviz de angajare sau contract individual de muncă.

Ca urmare a celor constate, polițiștii de imigrări au dispus pe numele cetățeanului străin măsura îndepărtării sub escortă, fiind condus până la punctul de trecere a frontierei de stat. La ieșirea din România, pe numele său, a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Totodată, față de reprezentanții societății comerciale angajatoare a fost aplicată sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 20.000 lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

***
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel. 0250/703294 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI VÂLCEA