Bărbat din Măldărești reținut pentru că și-a agresat soția

La data de 06 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliției Rurală Măldărești au fost sesizați prin apel 112 de o femeie din comuna Măldărești cu privire la faptul că, aceasta a fost agresată fizic de soțul ei.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar din verificări s-a stabilit că bărbatul de 42 de ani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ar fi agresat-o fizic pe soția lui, lovind-o cu un corp dur.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, evacuându-l pe bărbat din locuință, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.
În urma probatoriului administrat bărbatul a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 07 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu pentru dispunerea de măsuri legale.