Autorul vandalizării zidurilor Catedralei din Ostroveni, depistat şi sancționat din nou de polițiştii vâlceni

În dimineața de 18 decembrie a.c., polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea s-au sesizat din nou cu privire la vandalizarea Catedralei din Ostroveni, sancționând contravențional persoana responsabilă.

Polițiștii au constatat, pe timpul patrulării, în jurul orei 01:00, faptul că pe zidurile Catedralei din Ostroveni, au fost realizate din nou inscripții, cu vopsea neagră și roșie. Au fost demarate imediat verificările, autorul, un bărbat de 36 de ani, fiind depistat în scurt timp și sancționat contravențional cu suma de 500 de lei, conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.